Sâmbătă seara, cu începere de la orele 20:00, vom avea parte de o nouă ediție spectaculoasă a emisiunii iUmor, producție cu care Antena 1 cucerește audiențele în această primăvară. Telespectatorii se vor bucura de noi momente spectaculoase și, bineînțeles, o porție zdravănă de comedie.
Așa cum v-ați obișnuit deja, pe lângă momentele spectaculoase puse în scenă de noi concurenți, dornici să câștige marele premiu, nu vor lipsi intervențiile savuroase ale celor trei jurați: Delia, Cheloo și Mihai Bendeac.
Ediția din această seară îl va avea în prim-plan pe Mihai Bendeac. Cunoscutul actor nu s-a mai putut abține și a recunoscut că are fantezii cu una dintre colegele sale de scenă, alături de care face senzație de fiecare dată.
„Ea este una dintre cele mai puternice fantezii în lumea noastră, a actorilor! Este considerată această superbitate absolută! E frumoasă și e mișto ea, așa. Cred că ea ar trebui studiată, e ireală!” , a mărturisit actorul și juratul show-ului de comedie.
În altă ordine de idei, îndrăgitul jurat al emisiunii iUmor a vorbit despre cele mai dificile momente dinviața sa. Se întâmpla pe când actorul avea puțin peste 20 de ani, perioadă în care a fost măcinat de probleme de sănătate.
„Am avut de luptat și cu niște probleme personale care au început pe la 22-23 de ani. Mă refer la depresii. A fost o luptă continuă. Când am ajuns în stadiul în care efectiv nu s-a mai putut, m-am dus să cer ajutor specializat și am încercat să o țin sub control. Dar e o chestie cu care trebuie să înveți să trăiești toată viața.
În depresie nu există cuvântul ambiție. În fazele nasoale ale depresiei există doar: «Ridică-te din pat!». Ăsta e maximum de ambiție pe care poți să îl atingi. Mi s-a întâmplat să nu mă ridic din pat și trei-patru zile. E o chestie despre care nu prea se vorbește și sunt atât de mulți oameni care suferă de boala asta” , a povestit Mihai Bendeac.