Insula Iubirii este cel mai dur test al poveștii fiecărui cuplu! În ediția de luni, 13 mai, altă relație se va concretiza mai tare sau se va rupe definitiv. Urmărește Live Stream Online noua ediție, de la orel 20:00.
Ediția precedentă, din data de 6 mai, a produs prima despărțire prematură. La doar câteva clipe de la venirea în Thailanda, cel mai longeviv cuplu și-a luat adio. Denisa s-a despărțit de partenerul ei după ce acesta a sărutat-o cu foc pe ispita Maria. Roșcata a reușit să îl cucerească imediat, astfel că încă din prima noapte a lor împreună, bărbatul, venit să-și testeze încredere în parteneră, a ajuns pradă senzualității ei. Atingeri interzise și priviri surprinzătoare și-au aruncat cei doi pe tot parcursul serii.
La finele zilei petrecute cu ispitele, băieții s-au dus în locuința din Purimuntra, unde s-au întâlnit cu ceilalți din cupluri și și-au împărțit experiența cu ispitele. Adrian, fostul iubit al Denisei, și-a recunoscut vina ruturii relației de față cu băieții. Tânărul a sus la testimoniale că nu se ascunde și că își sumă cele petrecute sub privirile atente ale cameramanilor, care au încercat să surprindă fiecare detaliu.
Aurel, extrem de dezinvolt și sincer, s-a declarat deja picat în ispită, cu toate că între el și Dana nu s-a întâmplat nimic forte concret în fața camerelor de luat vederi. ”Asta e, am căzut în ispită! Recunosc, în prima zi… Nu știu ce se întâmplă cu mine, eu nu sunt așa. Cum să pleci de acasă, să faci planuri și… dar cred că toate se întâmplă cu un sens în viață. Asta e, ce să fac, trăiesc clipa. Mă jur că dacă îmi aduceau altă ispită nu mă atingeam, dar te-au adus chiar pe tine!”, i-a mărturisit Aurel lui Eusebiu, la prima întâlnire cu acesta, în drum spre Purimuntra.