Ema Stoian a cucerit sala în semifinala Românii au talent. Cea care a fost adusă de Andra cu Golden Buzz în semifinala concursului de talente a uimit pe toată lumea cu dansul ei. Jurata i-a spus că este concurenta pe care mizează în acest sezon, că este pariul pe care îl face că are toate șansele să câștige.
”Nu mi-a venit să cred, din atâția, chiar eu”, a spus Ema Stoian în fața camerelor de filmat, când a fost întrebată dacă se aștepta să fie trimisă direct în semifinală. Micuța a povestit cât de greu a luptat ca să ajungă la performanțele ce au fost cunoscute unei țări întregi. Aceasta a povestit prin câte sacrificii a trecut.
”Am cam 100 de medalii, chiar dacă nu sunt mare ca vârstă. Am fost campioană națională doi ani la rând. Am fost la Dance World Cup, un concurs mondial, unde am luat locul întâi. Petrec cinci ore pe zi la sală. Acolo e și joacă e și muncă și nu aș renunța niciodată. Îmi găsesc energie din adâncul sufletului atunci când sunt obosită și merg mai departe.
Ar fi foarte important să ajung mai departe. Aș fi foarte mândră de mine. Le-aș fi recunoscătoare celor de acasă. Vreau să fiu ambasadorul generației de copii de la Românii au talent”, a declarat Ema Stoian în culise. Apoi, jurații au încurajat-o pe Ema, după ce și-a terminat momentul, să nu renunțe deloc la visele ei.
”Cu ce emoţii am stat dar n-am bucurat atît de tare. Sper să primeşti o medalie, cea de a merge în finală. Eşti pariul meu în acest sezon. Dacă aş avea butonul de aur în faţa mea l-aş apăsa iar”, a declarat Andra.
Florin Călinescu a spus că nu merită să fie doar ambasadoarea copiilor de la Românii au talent, ci ambasadoarea întregii tinere generații. Apoi, Andi a întrebat-o dacă mai are o altă pasiune în afară de dans, iar aceasta a spus că asta îi place să facă cel mai mult, să danseze.