Ministrul Educației a făcut un anunț uimitor! Ecaterina Andronescu a susținut faptul că este posibilă desființarea Evaluării Națioanale de la clasa a VIII-a, din cauza faptului că în anul 2020 învățământul obligatoriu ar putea începe la vârsta de 5 ani pentr a se putea termina la clasa a VII-a, potrivit Edu.ro „”Este acum la Senat, chiar este pe lista de vot, o lege care stabilește obligativitatea ultimelor două grupe la grădință – grupa mijlocie și grupa mare – și ultimii doi ani de liceu, începând din anul 2020.”
Ministrul Educației a afirmat că a lansat „dezbateri publice cu directorii școlilor” pentru a putea vedea dacă Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a „se mai justifică” din cauza faptului că aceasta o consideră nimic mai mult decât „o evaluare intermediară”. De asemenea, începând de anul viitor, învătământul obligatoriu va fi extins cu 3 ani de zile, de la vârsta de 5 ani, grupa mare, până la clasa a VII-a.
„Acum evaluarea de la clasa a VIII-a este doar o evaluare pentru încheierea gimnaziului și repartizarea elevilor în școli profesionale, clasice sau duale, și respectiv în licee. Clasa a VIII-a nu mai reprezintă sfârșitul învățământului obligatoriu, cum era în legea 84, de exemplu. Dacă învățământul devine obligatoriu pe 12 clase se justifică evaluări intermediare? Ca să întărim ritmul acesta al învățării continue, pentru că el este cel care dă și temeinicie învățării. Toate sunt care, fără îndoială, merită să le discutăm”, a declarat Ecaterina Andronescu în cursul zilei de marți, în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, din Camera Deputaților.
”Noi am declanșat aceste dezbateri publice cu directorii școlilor și-n București, și-n alte județe din țară să încercăm să vedem și care este percepția. Pentru că acum evaluarea de la clasa a VIII-a este doar o evaluare pentru încheierea gimnaziului și repartizarea elevilor în școli profesionale, clasice sau duale, și respectiv în licee.
Clasa a VIII-a nu mai reprezintă sfârșitul învățământului obligatoriu, cum era în legea 84, de exemplu. Dacă învățământul devine obligatoriu pe 12 clase se justifică evaluări intermediare? Ca să întărim ritmul acesta al învățării continue, pentru că el este cel care dă și temeinicie învățării. Toate sunt care, fără îndoială, merită să le discutăm”, a mai spus Andronescu.