Cu ocazia zilei de 8 Martie, toate femeile merită să fie sărbătorite. Femeia, emoția, surpriza broderii vieții, este sărbătorită anual în această dată pentru a comemora realizările sociale, politicile și condițiile economice ale ei, dar și pentru a aminti de discriminarea și violența care își fac simțită prezența în multe părți ale lumii. Mâna de fier a familie, cea care are grijă de toți și știe rostul fiecărui lucru în care, trebuie să-și cunoască și drepturile. Iată mai jos detalii despre acest aspect, beneficiile lor din România, serviciile medicale pentru gravide li concediile și indemnizațiile pentru ele.
Femeile, inclusiv cele însărcinate, sunt deseori discriminate la locul de muncă. Este vorba despre glume, diferențele de salarizare, de poziție în ierarhia angajatorului sau, în cele mai grave cazuri, ea ajunge chiar victima hărțuirii morale și/sau sexuale. Acestea trebuie să știe că au la dispoziție o listă de măsuri prin care pot combate răul, de exemplu printr-o plângere adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Există o serie de prevederi legale menite să asigure femeilor ce au devenit ori se pregătesc să devină mame un context echitabil și, totodată, un mediu adecvat în care să lucreze. Printre acestea este și una legată de dreptul salariatelor la pauze de alăptat și interdicția angajatorilor de a obliga femeile însărcinate să presteze muncă de noapte.
Gravidele și lăuzele sunt automat asigurate la sănătate, deși nu cotizează și indiferent de valoarea venitului, aceasta fiind o categorie privilegiată pentru care asigurarea este acordată fără a contribui la sănătate. De ținut minte este că femeile care au născut recent beneficiază de supravegherea sarcinii și internarea fără costuri și bilet de internare, dar și de o gamă de analize.
De Ziua Internațională a Femeii, angajatorii pot oferi salariatelor stimulente neimpozabile în valoare de 150 de lei, sub formă de cadouri, bunuri, vouchere de cumpărături ori tichete cadou. Dacă acestea depășesc 150 de lei, diferența de bani reprezintă venit impozabil și intră în baza de calcul a contribuțiilor pe care salariatele trebuie să le plătească.