Au trecut deja doi ani de când ne-a părăsit Stela Popescu, una dintre cele mai reprezentative figuri ale scenei românești, lăsând în inimilie tuturor un gol pe care nici măcar timpul nu va reuși vreodată să-l umple. Puțină lume știe, însă, că, în spatele zâmbetului său cuceritor, marea noastră actriță ascundea o mare dramă.
Originară din Republica Moldova, „Doamna Stela”, cum îi spuneau colegii de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, purta în suflet povara unei copilării trăite în vremea războiului. Refugiată din Basarabia, doamna comediei românești vorbea mereu cu tristețe despre anii tinereții și, inevitabil, o lacrimă i se zărea în colțul ochiului de fiecare dată când își amintea de femeia care i-a dat viață.
„După ce ne-am refugiat din Basarabia, din pricina războiului, am fost repartizați în Ardeal. De acolo, am o amintire foarte tristă. Ni s-a dat o cameră la o familie de sași care nu înțelegeau ce se întâmpla în Basarabia. Într-o zi, sașîi au tăiat un porc și mama i-a rugat să ne vândă și nouă două kilograme, ca să avem ce pune pe masă de sărbători. Ei bine, a primit următorul răspuns: „Nu vând carne și nu eu te-am pus să pleci din Basarabia și să vii aici!”. Nu au trecut nici trei luni, au venit rușii peste noi, în ’44, au luat fetele și băieții de 16-17 ani și i-au dus la Dombas, unde nu erau lăsați nici să meargă la toaletă. Și pe urmă, cine plângea pe umărul mamei mele? Persoana care ii spusese: „Nu eu te-am pus sa vii aici”… Mama nu i-a replicat decît atât: „Nu îți doresc sa afli vreodată, de ce am plecat de la mama, de acasă”, a povestit, vizibil emoționată, Stela Popescu, într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani.
Sâmbătă, 23 noiembrie, se împlinesc doi ani de când îndrăgita actriță nu mai este printre noi, iar Alexandru Arșinel va merge la cimitirul Cernica, pentru a participa la parastasul fostei sale partenere de scenă, organizat chiar de primul soț al Stelei Popescu, Dan Puican, împreună cu actuala sa parteneră de viață.
„Au fost 40 ani, iar 90 la sută din acțiuni, deplasări, turnee, spectacole le-am făcut împreună. Golul a fost imens. Dimineață merg la biserică, unde se face o slujbă în memoria Stelei, și de acolo împreună cu preotul ajungem la cimitir, la mormântul ei, unde se face pomană, ducem flori. Durerea e foarte mare. Ne lipsește”, a declarat Alexandru Arșinel, care a venit la mormântul bunei sale prietene însoțit de Vasile Muraru, managerul Teatrului de Revistă Constantin Tănase. De altfel, acesta a mărturisit că regretata doamnă a comediei românești i-a apărut în vis la un an după ce a plecat dintre noi.
„Am trei parastase astăzi, cu cel al doamnei Stela Popescu. Este o pierdere imensă dispariția doamnei Stela Popescu. Merg direct la cimitir la Cernica. O singură dată am visat-o, anul trecut, după parastas. Dumnezeu să îi înalțe sufletul între stele, acolo unde îi e locul”, a spus Vasile Muraru.