Dragostea din Tei, melodia cu care trupa O-Zone a făcut furori în anii 2000, a făcut furori la Vocea Ucrainei. Piesa a fost cântată de Katerina Biehu, care a atras imediat atenția juraților, mai ales pe a lui Dan Bălan, fost component al formației din Republica Moldova. Acesta a urcat pe scenă și a cântat alături de frumoasa tânără.
Dan Bălan a fost primul care s-a întors să vadă cine este fata cu un timbru deosebit care îi interpretează piesa. Katerina Biehu nu a cântat Dragostea din Tei in forma în care au lansat-o băieții de la O-Zone, ci a adaptat-o într-un stil propriu, care i-a impresionat pe jurații de la Vocea Ucrainei. Și ceilalți membri ai juriului și-au întors scaunele, iar Dan Bălan a urcat pe scenă și a făcut un duet cu tânăra, interpretând piesa care a cucerit inimile întregii planete după ce a fost lansată.
Dan Bălan și Katerina Biehu au vorbit la final în limba română, iar filmulețul cu momentul fetei a fost postat de fostul membru O-Zone pe rețelele de socializare, devenind viral. Materialul video a fost redistribuit de mii de ori și a strâns peste 160 de mii de vizualizări pe Facebook.
Dragostea din Tei este discul single de succes maxim al formației moldovenești O-Zone. A fost lansată în 2003 în România și în primăvara anului 2004 a fost lansată în majoritatea celorlalte țări europene. A fost printre cele mai populare șlagăre din anul 2004 în toată Europa. Single-ul a ajuns pe locul 1 în Eurochart Hot 100, poziție pe care a stat 12 săptămâni, între iunie-septembrie 2004. De asemenea single-ul a fost în topul clasamentelor muzicale în Germania și Franța mai mult de trei luni, a atins poziția a 3-a în Marea Britanie și poziția 72 în U.S. Pop 100.