Dorian Popa a făcut un accident cu bolidul său de 80.000 de euro în cursul serii de 27 februarie. Din păcate, incidentul l-a trimis pe el și pe alte câteva persoane la secția de Poliție. Obișnuit să se filmeze tot timpul pentru rețelele de socializare, Dorian Popa n-a făcut excepție de acest obicei nici măcar în caz. După ce accidentul s-a petrecut, artistul și-a dus chiar în miez de noapte mașina la reprezentanța auto.
Dorian Popa a fost implicat într-un accident cu bolidul său de 80.000 de euro în seara de 27 februarie. „Din când în când, lucrurile mai merg și rău. Asta este, nu avem ce să facem, bine că toată lumea e teafără și noroc că avem asigurările necesare. Prostia costă scump, noroc că mai există asigurari”, a spus artistul, încercând să se amuze pe situația creată. În accidentul rutier au fost implicați nu mai puțin de 10 oameni care au ajuns în cele din urmă la secția de poliție.
Artistul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a ieșit negativ, acesta nu consumase deloc alcool. “Bă, cred că sunt singurul din lume care putea să supere atâția oameni într-o singură fracțiune de secundă, motiv pentru care îmi cer scuze oficial de la toată lumea. Asta este, carambolul a fost mai carambol decât ne așteptam. Dar ne punem cenușă în cap și ne asumăm”, a afirmat într-un video de pe un site de socializare.
Dorian Popa, pozitiv după accident. Artistul a postat un mesaj din care a reieșit că nu este chiar atât de supărat, deși situația nu e tocmai una plăcută. „Hâtz, Johnule, din când în când, lucrurile mai merg și rău. Asta este, n-avem ce să facem, bine că toată lumea e teafără și bine că avem asigurările necesare. Bă cred că eu sunt singurul om din lume care putea să supere atâția oameni într-o singură fracțiune de secundă. Motiv pentru care îmi cer scuze oficial de la toată lumea. Asta aste, carambolul a fost mai carambol decât ne așteptam. Ne punem cenușă în cap și ne asumăm”, a mai spus artistul fanilor săi din mediul online.
Dorian Popa este cunoscut în România după ce a apărut în serialul ”Pariu cu Viața” de la PRO TV, apoi a ajuns în ultimii trei concurenți de la ”Sunt celebru, scoate-mă de-aici!”, la același post de televiziune. Datorită aspectului său fizic, tânărul atrage sute de admiratoare care îi scriu zilnic și îl urmăresc pe rețelele de socializare. Tot ele sunt și cele care acum l-au compătimit pe Dorian, după accident.