O nouă veste tristă a îndoliat astăzi lumea teatrului din România. Cătălina Buzoianu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate regizoare autohtone s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani, după cum anunță Casa de Producție a TVR pe pagina oficială de Facebook.
„Drum lin în lumină, Cătălina Buzoianu (13 aprilie 1938 – 3 august 2019)”, este mesajul apărut pe respectiva rețea de socializare, Oana Pellea reacționând la rândul său de îndată ce informația a devenit oficială.
„A apus Steaua unui om și a unui regizor care a făcut Istorie în Teatrul Românesc! DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ PE CĂTĂLINA BUZOIANU!”, a transmis marea actriță a Teatrului Național București.
Născută pe 13 aprilie 1938 la Brăila, Cătălina Buzoianu a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți regizori de teatru pe care i-a dat țara noastră, dedicându-și cea mai mare parte din viață marii sale iubiri, scena. Totodată, din 1975 a fost profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 a devenit decan al secției de teatru din cadrul UNATC București. De-a lungul prestigioasei sale cariere, a montat sute de piese, atât în țară, cât și peste hotare, întreaga sa activitate fiind distinsă cu numeroase premii românești și internaționale.
După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, apoi a fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973. În perioada 1979-1985 a fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din București, apoi regizor permanent la Teatrul Bulandra, unde a activat din 1985 până în 2006, când s-a retras. În tot acest timp, a realizat nenumărate adaptări pentru teatru după romane ale unor autori consacrați. Una din cele mai cunoscute reușite în acest sens este „O dimineață pierdută”, după romanul omonim de Gabriela Adameșteanu, piesă pusă în scenă la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra. Pe lângă teatru, a regizat și o serie de spectacole de operă.