Doliu în politica românească! A încetat din viață Radu Demetrescu, primarul interimar al orașului Sebiș. Edilul a murit la Institutul de boli Cardiovasculare de la Timișoara.
Acesta s-a stins din viață în urma unui infarct. Primarului i s-a făcut rău la începutul săptămânii, la Arad. A fost transportat de urgență la Timișoara, acolo unde medicii au făcut toate eforturile posibile.
La distanță de doar câteva ore, doctorii au luat decizia să-l opereze. Edilului i s-a implantat un stent și totul părea în ordine. Din păcate, inima lui a cedat și nu s-a mai putut face nimic.
Radu Demetrescu a preluat funcția de primar din 2018, după ce fostul primar Gheorghe Feieș a fost declarat incompatibil.
Culmea, la rândul lui și el a fost găsit incompatibil de ANI, în luna iunie a anului trecut, dar a reușit, în cele din urmă, să rămână la cârma urbei!
Trebuie specificat că anul acesta urma să împlinească 65 de ani! Radu Demetrescu s-a născut pe 24 noiembrie 1955, la Pleșcuța.
Edilul a fost jurist de meserie, fiind de-a lungul timpului, director la A.E.I.C.I.P. Cermei,dar și jurist la Primăria Cermei.
Din anul 2004 până la începutul anului 2018, acesta a fost desemnat viceprimar al orașului Sebiș.
Ulterior a preluat funcția de primar interimar, pe care a ocupat-o până acum.