Doliu în lumea televiziunii. Prezentatorul BBC Stephen Clements s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani

Este doliu în lumea televiziunii din Marea Britanie. Prezentatorul BBC Stephen Clements s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. A fost unul dintre cei mai iubiți realizatori de radio și televiziune din Anglia.

Stephen Clements a fost unul dintre cei mai prolifici realizatori de la BBC

Vestea morții a fost dată chiar de televiziunea de stat la care acesta lucra, azi în jurul orei 10:30, ora locală a Marii Britanii.

Știrea a fost dată în direct de un alt realizator al BBC, Steven Rainey. Nu se știe deocamdată care este cauza morții realizatorului de emisiuni la radio, apropiații limitându-se doar la a anunța moartea sa subită.

S-a confruntat cu o boală a sângelui când era mai tânăr

Clements a  lăsat în urmă o familie minunată. A fost căsătorit și avea doi copii, scrie mirror.co.uk.

„Toate gândurile noastre se îndreaptă către familia lui Stephen, prietenii și colegii săi în aceste momente dificile”, este unul din mesajele scrise pe rețelele de socializare de jurnaliștii britanici.

De asemenea, Q Radio, acolo unde realiza emisiuni, a transmis câteva cuvinte via Twitter: „Cu inima sfâșiată de durere, vă anunțăm că al nostru coleg și prieten Stephen Clements a murit subit la doar 47 de ani”.

A fost prezentator la BBC Irlanda de Nord și a acoperit evenimente sportive importante precum campionatul național de golf. În luna septembrie a anului 2019 a devenit noul prezentator al matinalului de la Radio Ulster.

Clements avea o viață sănătoasă și făcea mișcare zilnic, lucru care atrage atenția colegilor din televiziune căci nu se știa să fi avut probleme de sănătate.

Cu toate acestea, când era mai tânăr, acesta avea o afecțiune a sângelui după cum chiar el a mărturisit într-un interviu pentru Belfast Telegraph.