Doliu în lumea filmului acolo unde actorul american John Witherspoon, cunoscut pentru rolurile interpretate în filmele „Vineri/ Friday”, „Petrecere acasă/ House Party” și „Bumerangul/ Boomerang”, a murit. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani. „Anunțăm cu mare tristețe că soțul și tatăl nostru John Witherspoon a murit. A fost o legendă a industriei de divertisment și o figură paternă pentru toți cei care l-au urmărit pe parcursul anilor.
Te vom iubi pentru totdeauna, Pops”, a scris familia actorului pe rețeaua de micro-blogging Twitter. Vă readucem aminte că Witherspoon a avut apariții memorabile în filme și seriale, unde a jucat rolulul tatălui lui Craig, interpretat de rapperul Ice Cube, în filmele „Vineri/ Friday” (1995), „Vinerea viitoare/ Next Friday” (2000) și „Vineri, în ajun de Crăciun/ Friday After Next” (2002), rol care i-a adus recunoașterea.
John Witherspoon s-a născut în orașul Detroit, din statul american Michigan și a avut apariții frecvente alături de actorul Eddie Murphy în pelicule precum „Bumerangul/ Boomerang” (1992), „Vampirul din Brooklyn/ Vampire in Brooklyn” (1995) și „Doctor Dolittle 2” (2001). Totodată, John Witherspoon i-a dat voce personajului Robert “Granddad” Freeman în serialul de animație „The Boondocks”.
De altfel, prietenii din lumea filmului au deplâns trecerea în neființă a actorului. Artista Regina King, ce a colaborat cu Witherspoon atât pentru serialul animat, cât și pentru filmul „Vineri/ Friday”, a scris pe o rețea de socializare: „Tatăl, bunicul meu, inspirația mea! Te iubesc! Să te odihnești în paradis, rege!”. Mai trebuie spus că John Witherspoon era căsătorit și avea doi copii, Alexander Witherspoon și John David Witherspoon.
Cel mai recent, Witherspoon a jucat în serialele „Black Jesus” şi „BoJack Horseman” şi urma să facă parte din distribuţia „Last Friday”, care se află în preproducţie. Din păcate, acesta nu a mai apucat să ducă la bun sfârșit rolul.