E doliu în lumea filmului! Actorul Godfrey Gao a murit miercuri dimineață, la doar 35 de ani. Tragedia s-a întâmplat în timp ce se afla la filmările unei emisiuni celebre din China. Deși a fost transportat la spita, medicii nu l-au mai putut salva.
Tânărul actor a leșinat pe platourile de filmare ale reality show-ului „Chase Me”, a fost transportat de urgeță la spital, însă corpul i-a cedat după trei ore. Medicii s-au luptat din răsputeri să îl salveze, însă în cele din urmă au fost nevoiți să constate decesul, potrivit comunicatului JetStar Entertainment.
Producătorii emisiunii au transmis un comunicat de presă în care au relatat cum s-a produs tragedia. Godfrey Gao „a căzut deodată în timp ce alerga, i-au fost oferite îngrijiri medicale și, ulterior, a fost transportat la spital”, unde a și murit.
Godfrey Gao și-a început cariera ca model în 2004, la vârsta de 20 de ani, iar în 2011 a devenit primul bărbat de origine asiatică acceptat într-o campanie Loius Vuitton. În cinematografie a debutat în 2006, fiind unul dintre cei mai apreciați actori din China și Taiwan. Cel mai important rol pe care l-a jucat a fost cel din pelicula The Mortal Instruments: City Of Bones.