Discuții aprinse în jurul incinerării Cristinei Țopescu! Apropiații fostei prezentatoare spun că familia va respecta dorința acesteia. Totuși, înainte ca trupul ziaristei să fie preluat de la Serviciul de Medicină legală (SML) Ilfov, un bărbat a încercat să le înduplece pe rudele acesteia să nu o incinereze.
Acesta ar fi vrut ca vedeta TV să aibă parte de o înmormântare creștinească.
Conform libertatea.ro, bărbatul nu s-a dus direct la fratele Cristinei, ci a preferat să-și facă cunoscută intenția prin intermediul preotului Bisericii ”Sf. Mina”, din incinta IML ”Mina Minovici”.
Acesta ar fi spus că este dispus să aloce o sumă de bani familiei ca să renunțe la a o incinera pe ziaristă.
”Vorbiți, părinte cu ei și convingeți-i să nu o incinereze, ci să o îngroape creștinește”, i-ar fi spus enoriașul preotului în care îți pusese toate speranțele.
Bărbatul era pregătit să le ofere rudelor 8 mii de lei, în cazul în care banii ar putea constitui o problemă în calea organizării unei înmormântări creștinești.
Sursa citată spune că a existat în cele din urmă o discuție între preotul lăcașului de cult al IML-ului și fratele vedetei de televiziune, dar că acesta din urmă nu a renunțat la a-și incinera sora.
El a motivat că dorința surorii lui ar fi ca cenușa să-i fie aruncată în mare. Totodată, în rândul apropiaților Cristinei circulă și informația că nici mama ziaristei nu ar fi de acord cu incinerarea.
Cristina Țopescu va fi incinerată totuși la Crematoriul Uman Vitan Bârzești.