Lumea presei mexicane, din nou în doliu! Directoarea unei televiziuni din Mexic a fost găsită fără suflare în locuința sa. Blanca Lucia Castillo Mendoza era director al televiziunii locale Azteca Zacatecas. Aceasta a fost găsită moartă la reședința sa din localitatea Zacatecas.
Potrivit presei locale, jurnalista foarte cunoscută pe plan local a fost descoperită spânzurată chiar în camera sa. Procurorii susțin că nu au fost găsite urme de violențe care să ducă cu gândul la uciderea cunoscutei vedete de televiziune mexicane.
„Cauza morții a fost asfixierea. Nu au fost descoperite leziuni pe corpul victimei, nu există urme de agresiune sexuală”, a declarat Francisco Murillo Ruiseco, procuror general al statului Zacatecas. Blanca Lucia Castillo Mendoza, în vârstă de 45 de ani, a fost descoperită moartă în casă de fiica sa, care a sunat imediat la poliție.
Procurorii vor cerceta mai amănunțit acest caz și vor face un raport, în funcție de autopsia care va fi efectuată asupra corpului neînsuflețit al jurnalistei. În ultimii ani, tot mai mulți jurnaliști sunt uciși în Mexic, iar morțile lor sunt din ce în ce mai violente.
Ultimul caz a avut loc în urmă cu câteva zile, când o jurnalistă a fost ucisă cu sânge rece chiar în fața locuinței sale. Norma Sarabia a fost corespondenta ziarului Tabasco Hoy timp de 15 ani, iar în ultima vreme lucra şi pentru alte organizaţii media locale. Două persoane aflate pe o motocicletă au deschis focul asupra ei. Ziarista nu a avut nicio șansă de scăpare, iar medicii care au sosit la fața locului nu au putut face altceva decât să constate decesul jurnalistei, chiar în fața familiei sale înmărmurite de durere.
Mexicul este printre cele mai periculoase ţări din lume pentru jurnalişti, a căror profesie este mai riscantă doar în Siria şi Afganistan. Bilanţul Reporters sans Frontieres arată că peste 100 de ziarişti mexicani au fost ucişi începând din anul 2000. Anul trecut, în Mexic au avut loc 10 asasinate în rândul presei. În majoritatea cazurilor, criminalii scapă nepedepsiţi.