Cazul bebeluşului care a murit sufocat de propria mamă, din greşeală, dă bătăi de cap anchetatorilor. Aceştia încă nu pot explica cum s-a întâmplat tragedia. Copilul dormea într-un pătuţ special, alăturat patului părinţilor, astfel că nu se ştie cum s-a petrecut nenorocirea.
Detalii şocante ies la iveală în dosarul micuțului sufocat de propria mamă, din greşeală. Părinţii, Angel și Elena Agache, ambii din Republica Moldova, s-au cazat la Hotel Internațional din Iaşi împreună cu cei doi copii ai lor. Două fetiţe, una de câţiva ani, iar cealaltă de 6 luni.
Fetiţa mai mare a dormit cu părinţii în patul dublu, iar mezina familiei a fost pusă într-un pat special, ataşat pe marginea patului în care au adormit cei trei, pe partea mamei de pat. După cîteva ore s-a produs tragedia. Micuţa a fost sufocată de mamă, din greşeală.
Anchetatorii încă nu ştiu dacă micuţa a venit pe partea mamei de pat sau dacă mama a ajus peste micuţă, în pătuţul ei. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar anchetatorii au misiunea dificilă de a descâlcii cazul.
Cauza morţii micuţei ar fi insuficienţă respiratorie şi edem pulmonar. Astfel, anchetatorii cred că moartea a survenit în urma unei axfisieri mecanice.
„În camera de hotel se aflau părinții și cei doi copii. Fetița care a decedat a fost pusă într-un pătuț care se fixează la marginea patului în care dormeau părinții.
Cumva, mama copilului, în somn, a ajuns peste micuț. Nu este clar însă dacă bebelușul a adormit lângă ea sau dacă el s-a rostogolit până în patul mamei”, a precizat o sursă din cadrul anchetei.
Mama se afla în stare de şoc după tragedie, astfel că anchetatorii nu au putut afla de la ea ce s-a întâmplat. Acum, investigatorii aşteaptă rezultatele necropsiei de la IML Iaşi.
„Trebuie văzut dacă mama a luat vreun tratament sau somnifere. Profunzimea somnului a jucat un rol extrem de important. Ori mama era foarte obosită, ori lua un tratament”, a mai precizat aceeași sursă.
Părinţii au ridicat cadavrul micuţei de la la IML iaşi şi au plecat în Republica Moldova pentru înhumare. Aceştia urmeatză să vină la Iaşi pentru a da declaraţii.
Angel Agache, tatăl micuţei moarte, este politician în Republica Moldova, deputat în Parlamentul Moldovean şi face parte din partidul PLDM. Soţia lui este Elena Agache. Bărbatul este economist şi jurist de meserie.