Vești foarte bune vin din America, acolo unde cercetătorii spun că au găsit punctul vulnerabil al tuturor virusurilor umane și sunt pe cale să dezvolte un vaccin universal, potrivit Mediafax.
Oamenii de știință de la Spitalul din Massachusetts spun că au descoperit „călcâiul lui Ahile” al majorităţii virusurilor cu care se confruntă omenirea. Mai mult, au găsit locul vulnerabil inclusiv al virușilor care provoacă cel mai mare număr de decese, şi sunt foarte aproape să dezvolte un vaccin universal, potrivit rt.com.
„Cheia este înţelegerea modului în care acţionează sistemul imunitar pentru a crea tratamente care funcţionează în cazul unei grupe de virusuri, nu al unuia singur în mod particular”, a spus Kate Jeffrey, coordonatorul studiului, într-un comunicat.
Ei bine, punctul sensibil se numește AGO4. Aceasta are un efect antiviral unic în celulele mamiferelor. Doar celulele cărora le lipseşte AGO4 s-au dovedit a fi foarte sensibile la infecţii precum virusul gripal.
Autorii studiului, realizat deocamdată pe şoareci, spun că acum trebuie să afle cum să impulsioneze sistemul imunitar cu AGO4, pentru că, astfel, teoretic, virusurile nu vor mai avea nicio şansă să infecteze organismul.
Vaccinul ar fi o mană cerească, mai ales acum, când temutul coronavirus ucide zeci de oameni în fiecare zi! Deși epidemiologii din China spuneau că numărul persoanelor decedate începe să scadă, joi s-a înregistrat o adevărată explozie a numărului de morți.
Dacă până acum mureau 90-95 de persoane pe zi, joi au murit nu mai puțin de 245 de oameni! Este cel mai grav bilanț de când a început epidemia de coronavirus, din luna decembrie 2019. Mai mult de atât, au fost înregistrate 14.800 de îmbolnăviri, într-o singură zi! Numărul morților a ajuns la aproape 1400 de oameni.