Procurorii DNA au descins în această dimineață la sediul PSD Arad, la sediul Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, dar și la domiciliul deputatul PSD de Arad Florin Tripa. Acesta a mers la sediul DNA Timișoara însoțit de avocatul său, potrivit pressalert.ro, și a spus că nu știe de ce este vorba.
”Habar nu am de ce m-au chemat. Mi-au venit la șase dimineața, acasă. Eram în drum spre aeroport. Am înțeles că și ceva percheziții la sediul PSD Arad. Au venit la 6 dimineața, mi-au speriat copilul, au spart ușa, la figurat. M-am prezentat aici. Declarăm ce e de declarat și vorbim după”, a susținut Tripa.
Anchetatorii DNA au descins și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, după nouă luni de la începerea investigațiilor. Procurorii au fost sesizați atunci, potrivit pressalert.ro, despre șpăgile care se încasau la cântarul de la vama Nădlac 2, punct obligatoriu de oprire pentru toate TIR-urile care ies din țară.
Cel care coordona activitatea era Cristian Horgea, membru PSD și soțul prefectului de Arad Florentina Horgea, care a demisionat din funcție, în 15 noiembrie. Șoferii ofereau drept mită între 5 și 100 de euro, în funcție de neregulile constatate. Anchetatorii au stabilit că procente din banii colectați plecau spre unii dintre șefii din DRDP Timișoara, direcție condusă de Cristian Ispravnic, care a fost susținut să ocupe această funcție de liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar. DRDP Timișoara se pare că ajunsese să fie condusă de infractori dovediți.
Ispravnic l-a promovat, la finalul lunii august, pe Mircea Andrei Lucaciu în funcţia de şef al Departamentului de Venituri, având rolul de coordonator al activităţii de cântărire şi verificare a autocamioanelor la punctele de trecere a frontierei din Arad, Timiş și Caraş-Severin. Asta deși Lucaciu a fost condamnat, în 2013, la zece luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic cu migranți când lucra în vama Nădlac 2.
Un alt condamnat care a fost angajat de Ispravnic este Vasile Alin Băeţan, care s-a ales cu o sentință de trei ani de închisoare cu suspendare după ce în 2006 a cerut șpagă 1.500 lei de la un camionagiu. Un alt pesedist care s-a ales cu o funcție a fost Mirel Pașcu, fostul primar PSD din Bocșa, care a ajuns să fie șeful departamentului juridic al DRPD Timișoara. Pașcu a fost percheziționat și audiat ca suspect de DIICOT în dosarul de la Caraș-Severin legat de gruparea de la Serviciul arme, explozivi, substanțe toxice, mai scrie pressalert.ro.