Delia a lansat şi ea un mesaj despre epidemia de coronavirus. Vedeta îi sfătuieşte pe românii să stea în case, dar nu alături de bătrâni. Delia a spus că a tot făcut donaţii şi că urmează să mai facă.
Cântăreaţa Delia a lansat şi ea un mesaj în plină epidemie de COVID-19, dar şi în stare de alertă. Vedeta spune românilor să stea în case. Cântăreaţa crede că bătrânii ar trebui izolaţi, dar separat faţă de cei tineri.
”Stați în casă, dar nu cu bătrânii. Izolați bărânii. Stăm degeaba acasă dacă stăm lângă ei”, a spus Delia.
Delia s-ar fi implicat activ în timplul epidemiei de coronavirus şi ar fi acordat sprijin financiar de mii de euro spitalelor. De asemenea, Delia a promis că vor urma şi alte donaţii.
”Eu și Răzvan am făcut donații în mai multe rânduri prin firmele în care suntem acționari.
Donații de ordinul zecilor de mii de euro și cu siguranță vom continua să ajutăm pentru că lucrurile par să fie abia la început din păcate” , a spus Delia pe InstaStory.
Mai multe vedete, precum şi oameni din fotbal, din România au decis să pună umărul, finaciar vorbind, la combaterea epidemiei din ţara noastră. Printre vedetele care au făcut donaţii către spitale se numără şi Andra Măruţă.
„Am văzut câteva postări ale unor cadre medicale aflate în prima linie de luptă, m-au emoționat. Siguranța este pe primul lor. Trebuie să fim precauți.
Mi se face inima cât un purice de fiecare dată când aflu că s-a umflat numărul pacienților. Clar, nu suntem pe deplin pregătiți și mi-e teamă că va fi un efort colosal să putem face față unui număr mare de îmbolnăviri.
Vreau să-i felicit pe doctori, pe asistente, întreg personalul spitalelor. Fac eforturi să izoleze și să trateze acest virus înspăimântător”a declarat Andra.