Din cauza unei defecțiuni tehnice, vineri dimineață a fost mare aglomerație la metrou, la stația Piața Victoriei. De asemenea, nu este prima dată când în această stație agitația întrece orice imaginație. În urmă cu două zile, când toată lumea era în goană după cadouri, a fost haos la metrou în jurul orei 18:30.
Aglomerația mare a fost tot în stația de la Piața Victoriei. Este știut că ora la care oamenii se îmbulzesc este una de vârf, însă călătorii au așteptat mai mult decât ar fi normal să poată ieși , înainta, ori urca în trenuri, cât să ajungă și pe cealaltă magistrală.
Aglomerația s-a format pe magistrala Pipera-Berceni, iar călătorii au așteptat mai bine de 10 minute doar pentru a putea înainta cu câțiva pași. Cât despre ziua de azi, nu se mai poate da vina pe ”ora de vârf”, ci pe o defecțiune tehnică. Din cauza acesteia, trenul a ajuns cu întârziere de la Piața Victoriei.
Iar, la reluarea circulației, conducătorii au făcut repetate apeluri către călători pentru a permite să închidă ușile. ”Stimaţi călători, din motive tehnice trenul a ajuns cu o întîrziere în această staţie. Vă rugăm să permiteţi închiderea uşilor, următorul tren va sosi peste un minut”, a fost mesajul transmis de conducători.