Declarații șocante! Nelu Ploieșteanu a vorbit despre ce s-a întâmplat la înmormântarea fiului
Nelu Ploieșteanu și-a pierdut fiul în luna aprilie a acestui an. Mihăiță s-a născut perfect sănătos, însă un vaccin i-a năruit destinul. De la vârsta de două luni a avut tetrapareză spastică și encefalopatie.
Mihăiță se afla în grija fostei soții a lui Nelu Ploieșteanu, Elena. Invitat la emisiunea Agenția VIP, de la Antena Stars, Nelu Ploieșteanu a făcut lumină după ce s-a spus că și-ar fi înmormântat fiul cu bani împrumutați. Acesta a spus foarte clar că nu a fost ajutat de niciun coleg de breaslă, ci doar de familia sa, potrivit Libertatea.ro.
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
“Eu niciodată nu m-am ferit când am fost supărat sau amărât. Am fost mereu sincer. Eu o să cânt şi nu mor de foame. Băiatul meu nu e vedetă.
Nu mi-a dat nimeni niciun ban, niciun leu. M-au ajutat ginerii, fetele mele. Dar nici un lăutar nu mi-a dat nimic. Nu mai vreau ca băiatul meu să fie subiect de discuţie.
Eu m-am descurat singur. Nu mi-a dat nimeni niciun ban. Nu am avut nevoie, m-a întrebat Maria Cârneci, dar nu a fost nevoie”, a declarat Nelu Ploieșteanu la emisiunea respectivă.