Italianul internat cu coronavirus la spitalul din Rimini, după ce a fost în România, a afirmat, într-o declarație pentru publicația Il Resto del Carlino, că se simte mai bine. Pacientul de 71 de ani nu mai are febră, dar încă este slăbit de boală, transmite Digi24.
În dialogul avut cu publicația din Rimini, italianul a confirmat că a fost la Craiova, dar a precizat că nu s-a îmbolnăvit în țara noastră. ”Mi-a fost teamă, dar acum mă simt mai bine (…) Acum nu mai am febră”, a spus acesta. În pofida acestei afirmații, conversația nu a durat foarte mult, deoarece bolnavul a avut un acces de tuse și a pus capăt dialogului din cauza oboselii.
În timpul discuției telefonice, el a confirmat că a fost în România, la Craiova, fără să treacă prin București.
În Italia s-a întors sâmbătă cu un avion care a aterizat la Bologna. ”Când am ajuns nu aveam nimic. Nu am avut febră acolo”, a spus bărbatul.
A doua zi a început să aibă febră și să tușească, iar a doua zi a mers la medicul de familie care l-a trimis la secția de urgență a spitalului din Cattolica. Aici i s-a făcut un set de analize și o radiografie toracică și astfel s-a pus diagnosticul de COVD-19.
După ce au aflat de șederea de patru zile în România a italianului, autoritățile române au început verificările legate de persoanele cu care a intrat în contact în județele Dolj și Gorj.
S-au făcut analize pentru 13 persoane, iar alte 19 sunt vizate de ancheta epidemiologică.
Primele informații arată că italianul infectat cu virusul periculos a vizitat rudele soției sale care se află în comuna Bâlteni din județul Gorj, dar a stat și câteva zile într-un apartament din municipiul Târgu-Jiu. Momentan nu se știe cu câte persoane a intrat în contact pentru că oamenii refuză să declare că îl cunosc pe acest bărbat.