Categorie: Autor:

Decizie importantă legată de acordarea premiilor Oscar 2019. Ce spun criticii de film

Schimbare importantă la gala premiilor Oscar din acest an. Academia de Arte și Științe Cinematografice au luat decizia de a renunța la ideea conform căreia unele premii să fie acordate în timpul pauzelor publicitare. Astfel, s-a revenit asupra deciziei inițiale, pe fondul numeroaselor critici primite din partea întregii comunități a filmului, după această propunere controversată.

Pentru ca ceremonia să nu se întindă pe o durată mai mare de 3 ore, Academia a decis să renunțe la acordarea anumitor premii în timpul pauzelor de publicitate. Este vorba despre distincțiile acordate pentru machiaj, coafură, cinematografie, montaj și scurtmetraj de ficțiune.  Totodată, discursurile susținute de câștigători vor fi editate ulterior, după cum anunță deadline.com .

Decizie controversată la premiile Oscar 2019. Fără premii în timpul reclamelor

Această decizie nu a fost privită cu ochi tocmai buni de personalitățile din lumea filmului. Mari staruri ale cinematografiei au reacționat, criticând în termeni duri respectiva schimbare. Ba mai mult, acestea au adresat și o scrisoare organizatorilor, prin intermediul căreia îi îndemnau să revină asupra deciziei, acuzând totodată Academia că „acordă acestor meserii esenţiale un statut inferior”  și aduce astfel insulte tuturor profesioniștilor care activează în acest domeniu. Printre cei care au semnat respectiva scrisoare, se numără actori cunoscuți, dar și regizori sau cineaști din Cetatea Filmului, precum: Guillermo del Toro, Alfonso Cuarón; , Alejandro González Ińárritu,  Christopher Nolan, Michael Mann,  George Clooney,  Brad Pitt , Robert De Niro , Elizabeth Banks; Peter Dinklage , Kerry Washington , Martin Scorsese , Quentin Tarantino , Damien Chazelle , Spike Lee , Cary Joji Fukunaga , Ang Lee , Roger Deakins , Emmanuel Lubezki , Reed Morano.

Ce se va întâmpla la premiile Oscar 2019

 

În apărarea lor, organizatorii premiilor Oscar susțin că nu desconsideră cele patru categorii și tocmai din această cauză, s-au reunit cu reprezentanți de seamă ai cinematografiei, pentru ca argumentele să le fie ascultate. „Nu m-aş încumeta să sugerez ce categorii ar trebui tăiate de la Oscar, dar imaginea şi montajul sunt sufletul artei noastre. Nu sunt moştenire a unei tradiţii teatrale sau literare: fac parte din însăşi cinematografie”  , a scris Guillermo del Toro pe o rețea de socializare.  Ce-a de-a 91-a ediție a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theater, din Los Angeles, de data aceasta fără maestru de ceremonii, după ce s-a renunțat la comicul Kevin Hart.