Reprezentanții ANAF au declarat, pentru hotnews.ro, că la nivelul Direcției Generale Antifraudă Fiscală nu a fost evaluat un risc fiscal cu privire la activitățile specifice desfășurate de biserici, ce să conducă la o abordare concentrată a acestui domeniu.
De altfel, în acent an, ANAF va împărți operatorii economici în trei categorii de risc: mic, mediu și ridicat. În funcție de această clasificare urmând să efectueze controalele periodice. Însă, afacerile Bisericii sunt considerate de inspectorii antifraudă drept sigure. În acest context, în perioada 2017-2018 nu au fost făcute acțiuni de control la unitățile de cult religios, care să aibă la bază analize de risc financiar.
Motivul, conform ANAF, stă în faptul că veniturile obținute de cultele religioase beneficiază, în anumite condiții, de scutie de la impunere, acestea fiind și exceptate de la utilizarea aparatelor de marcat electronice. Așadar, conform reprezentanților Fiscului, din punct de vedere al ”impozitului pe profit, veniturile cultelor religioase sunt neimpozabile dacă sunt obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor activității de cult, potrivit legii, veniturile obținute din chirii, veniturile obținute din cedarea/înstrăinarea activelor corporale, alte venituri obținute din activități economice sau de natura celor prevăzute la alin. (2)
veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată”, au transmis reprezentații ANAF.