Mihai Bendeac nu își serbează niciodată ziua de naștere pentru că o consideră o zi ca oricare alta. De asemenea, actorul nu suflă niciodată în lumânări și nu crede în dorințe, pentru că este de părere că nu există așa ceva, astfel că trebuie să muncească mereu pentru a obține ceea ce deține.
Mihai Bendeac este unul din cele mai controversate personaje ale lumii mondene datorită personalității sale și felului în care tratează totul cu o sinceritate debordantă pe care unii nu ar avea curaj să o lase să umble liberă. Vedeta de la Iumor are dese momente în care alege să împărtășescă totul cu fanii lui și să-și spună pe șleau problemele sau întâmplările de zi cu zi pe care le întâmpină.
Mihai Bendeac a mărturisit că nu își serbează niciodată ziua de naștere pentru că o consideră o zi obișnuită. De altfel, acesta nici nu sufla niciodată în lumânări, dacă cineva îi aduce un tort. Actorul nu crede în dorințe, fiind de părere că trebuie să muncească din greu pentru a avea tot ce își dorește. Unul dintre cei mai iubiți oameni de pe micile ecrane povestește des cu urmăritorii lui, spunând sincer despre convingerile sale sau despre unele probleme. „NU sunt ateu! Din contra… Am studiat cât am putut fizica cuantică. Depresia cu care trăiesc de o viaţă m-a împins la întrebări şi căutări. Aceste căutări m-au dus, repet, la fizică, istorie, chimie, filosofie, religie. Concluzia mea? Divinitatea există. Punctul incipient. Generatorul infinitului (consider infinitul ca unică şi incontestabilă constantă).
Dar consider, totodată, ORICE formă de religie ca fiind o manipulare jegoasă. Şi, în urma reacţiilor de după ultimul episod „Băieţi de oraş”, consider că decizia mea de acum 15 ani de a renunţa la religia ortodoxă în care am fost botezat, a fost o decizie bună. Mi-e milă de credincioşii ortodocşi. Părerea lor despre Dumnezeu este jignitoare. O divinitate cretină, absurdă, veşnic îmbufnată, oricând gata să pedepsească, să dea boli cui râde de ea, să blesteme generaţii întregi pentru o „greşeală” a cuiva… Aşa dobitoc?! Dacă asta ar fi divinitatea, mă piş pe ea. Sunt mai bun. Şi i-aş transmite că vreau neapărat în Iad. Dar… „Divinitatea”, „Creatorul”, „Punctul incipient”, „Karma Lord”-ul meu ar fi râs cu lacrimi la acest episod. Mi-e milă de voi. Şi de teama voastră imaginară vizavi de un Dumnezeu care, în vechiul testament, pune o haită de lupi să ucidă nişte copii..”, a fost mesajul lui Mihai Bendeac de pe o rețea de socializare.