Se apropie slujba Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Preoții vor purta veșminte de culoare albă
Sărbătoarea Sfintelor Paști se apropie cu pași repezi. Ne mai desparte doar o săptămână de ziua în care credincioșii vor celebra învierea Mântuitorului Iisus Hristos, iar cu acest prilej preoții vor renunța la veșmintele obișnuite, în favoarea unor straie de culoare albă.
Cezar Pelin, doctor în Teologie la Catedra de Liturgică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, explică semnificația din spatele veșmintelor albe îmbrăcate de preoți cu ocazia sărbătorilor pascale, dar și diferența extrem de sensibilă dintre fală și smerenie.
„Ca orice uniformă, şi cea preoţească vorbeşte despre misiunea celui care o poartă, despre misiunea spirituală, pe care o are de îndeplinit clericul” , a declarat profesorul Pelin, explicând că fețele bisericești nu ezită să folosească termenul de „uniformă” când se referă la straiele sale, chiar dacă unii oameni îi ironizează în acest mod pe slujitorii bisericii.
„După părerea mea sunt anumite momente în care nu este adecvat acest lucru: în parcul de joacă, atunci când mergi cu copiii la plimbare, în spaţiile comerciale sau, pur şi simplu, când mergi pe stradă, mai ales în condiţii meteorologice nefavorabile.
Dacă la biserică avem o altă reverendă, de schimb, atunci datele problemei se schimbă. În orice caz, purtarea reverendei trebuie să ofere şi să primească respect şi consideraţie, mai mult decât să pricinuiască sminteală şi expunere fără temei” , a mai spus teologul.
„În cadrul slujbelor divine, diaconul îmbracă trei veşminte: stihar, orar şi mânecuţe, preotul – cinci veşminte: stihar, epitrahil (popular patrahir sau patrafir), brâu, mânecuţe şi felon sau sfită, iar arhiereul îmbracă şapte veşminte: stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe, omofor mare şi mic, sacos şi mantie, precum şi o serie de insigne sau ornate – bederniţă, cruce, engolpion, mitră şi cârjă.
Epitrahilul (popular i se spune şi patrafir) nu este altceva decât un orar diaconesc, trecut peste grumaz, cu capetele în jos. Este veşmântul cel mai des folosit de către preot, veşmânt fără de care nu poate săvârşi nici o slujbă. El simbolizează puterea harului dumnezeiesc, care se pogoară asupra preotului şi prin care slujeşte cele sfinte, dar şi jugul cel bun al slujirii lui Hristos.
Omoforul mare, care se poartă pe grumaz, se îmbracă numai la începutul Sfintei Liturghii, până la Apostol, când este înlocuit, pentru restul slujbei, cu omoforul mic. Simbolizează „oaia cea rătăcită“, pe care Mântuitorul a căutat-o şi a luat-o pe umerii Săi – firea umană pe care Hristos a luat-o asupra Sa şi a îndumnezeit-o.
Folosirea veşmintelor în cultul ortodox dă fast slujbelor şi creează o atmosferă duhovnicească, propice dialogului cu Dumnezeu. Credincioşii le sărută şi le cinstesc cu mare evlavie, având conştiinţa că ele participă la cele mai înalte momente de sfinţenie şi că sunt purtătoare şi împărtăşitoare de har” , explică profesorul Cezar Pelin.