Paramedicii SMURD şi cadrele medicale de pe ambulanţă l-au găsit pe președintele de la tineret, Dan Chiş, strivit de un tractor pe un câmp , în localitatea sălăjeană Sâg. Bărbatul se află în acest moment internat la Secţia Clinică de Chirurgie Generală I Cluj-Napoca.
Totul s-a întâmplat s-a petrecut sâmbătă, 25 ianuarie, în localitatea sălăjeană Sâg, la faţa locului fiind solicitată intervenţia pompierilor, cu autospeciala pentru descarcerarea grea, a paramedicilor SMURD, a elicopterului şi a unui echipaj al Ambulanţei.
Victima a fost scoasă de sub tractor fără să prezinte semen vitale, salvatorii fiind nevoiţi să execute manevrele de resuscitare timp de aproape 30 de minute pentru a fi readusă la viaţă. Ulterior, bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Cluj.
Potrivit medicilor, starea lui este în continuare critică. Dan Chiş are 35 de ani, este căsătorit şi are un copil. De profesie inginer, administrează o societate din domeniul testărilor şi analizelor tehnice. Din 2013 este preşedintele PSD Sălaj – aripa tânără, iar în 2014 a fost ales coordonator al organizaţiei PES Activists Sălaj, scrie Adevărul.ro.
Potrivit CV-ului său, are o diplomă de „inginer diplomat” în „Control şi expertiza calităţii produselor alimentare”, obţinută la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, şi un masterat în sisteme de procesare şi controlul calităţii produselor alimentare.
În 2016 a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de transport în comun, Transurbis Zalău, iar din ianuarie 2018 până la finele lui 2019 a fost şef de Cancelarie al prefectului de atunci, Florin Florian.
Știre în curs de actualizare