Dacian Cioloș, în culmea fericirii, după ce a fost ales președinte a PLUS! Sâmbătă, 100 de membrii ai formațiunii PLUS au fost prezenți pentru alegerea lui Dacian Cioloș ca președinte. Omul politic a întrunit 99,17 la sută din voturile delegaților, astfel că a ajuns președinte al Partidului Libertății, Unității ș Solidarității (PLUS).Omul politic și-a lansat candidatura pe data de 15 decembrie, în 2018. De asemenea, tot atunci a explicat că partidul PLUS a fost înregistrat în Regimul Partidelor.
„Dragi prieteni! Vrem din tot sufletul o Românie mai bună, condusă de oameni cinstiți. Alături de o bună parte din echipa de lângă mine am avut experiența guvernării în 2016. O guvernare decentă, cu bună-credință, fără minciună, fără populism. Acestea au fost obiectivele și valorile pe care ni le-am asumat. Am învățat însă, pe propria piele, că o guvernare solidă are nevoie de o susținere politică solidă. Un guvern cinstit are nevoie de susținerea unei clase politice cinstite, de susținerea unui partid format din oameni onești și competenți.”
Acesta și-a prezentat pe îndelete proiectul PLUS, concluzionâd cu faptul că știe ce are de făcut în România. „Proiectul meu este România. Proiectul meu e România şi ştiu ce avem de făcut”, a declarat întâi de toate Dacian Cioloș. „Eu am decis să mă implic, să particip la construirea unui partid să ne permită să ne luptăm pentru drepturile noastre, un partid în care să se regăsească toţi cei care vor să decidă pentru ei, cum să arate viitorul lor şi al copiilor lor. Fără să te implici nu ai cum să visezi că viitorul poate fi mai bun sau, oricum, rămâi doar cu visul, nu ai mijloacele şi oportunitatea să îl pui şi în practică.
Proiectul meu pe care vi-l propun astăzi, însă, nu este doar un partid sau nu este în primul rând un partid. Şi vreau să spun aici şi o să vedeţi că are mai multe înţelesuri acest lucru. Proiectul meu este România. Proiectul meu e România şi ştiu ce avem de făcut: să mergem la europarlamentare şi să dăm primul test politic, să obţinem rezultate foarte bune. Apoi, să construim un proiect solid pentru alegerile prezidenţiale, foarte importante şi ele. Să creştem o elită politică pentru administraţia publică locală şi să câştigăm alegerile locale”, a afirmat în cursul zilei de sâmbără, în discursul din cadrul primei Convenții Naționale a PLUS.