Cutremur în Vrancea, luni, 22 iulie. Ce magnitudine a avut seismul

Un cutremur cu magnitudinea de 2.9 grade pe scara Richter s-a produs astăzi, 22 iulie 2019, în județul Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 139 de kilometri la ora 16:16. Coordonatele locului unde s-a produs cu exactitate seismul din după-amiaza aceasta sunt: latitudine 45.6353, longitudine26.5877

Cutremur în Vrancea astăzi, 22 iulie

Un seism de 2.9 grade s-a produs în urmă cu aproximativ două ore în județul Vrancea. Cutremurul a avut loc la ora 16:16 și s-a produs la o adâncime de 139 de kilometri, potrivit specialiştilor Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

În urmă cu doar trei zile, un alt seism s-a produs în țara noastră. De data aceasta cutremurul a avut magnitudinea de 3.7 grade pe scara Richter, la o adâncime de 150 de kilometri și s-a produs în județul Buzău. Deplasarea plăcilor tectonice s-a simțit și în zone precum: Nehoiu (15 km), Covasna (34 km), Întorsura Buzăului (36 km), Târgu Secuiesc (50 km) și Vălenii de Munte (51 km).

Un cutremur de 2.9 grade s-a produs în județul Vrancea, la o adâncime de 129 de kilometri. Sursa foto: infp.ro

Zona Vrancea este ”zguduită” frecvente de cutremure

România se află în epicentrul seismelor, zona Vrancea fiind zguduită frecvent de cutremure. Vara aceasta s-au produs numeroase cutremur care au depășit 3 grade pe scara Richter. Spre exemplu, la sfârșitul lunii iunie a avut loc un seism de 3.2 grade , iar pe 15 iulie s-a produs un seism care a avut magnitudinea de 3.5 grade pe scara Richter, la o adâncime de 109 kilometri adâncime.

În data de 11 iulie au avut loc 3 cutremure, două în județul Vrancea și unul în județul Buzău. Primul seism din Vrancea a avut o magnitudine de 2.1 grade pe scare Richter și s-a produs la o adâncime de 20 kilometri, iar al doilea a avut magnitudinea de 3.5 grade fiind produs la o adâncime de 92 de kilometri. Seismul idn județul Buzău a avut o magnitudine de 3 grade pe scara Richetr și s-a produs la ora 3:52. Cea mai puternică mișcare a plăcilor tectonice de anul acesta a avut loc pe 9 ianuarie având o magnitudine de 4.4 grade pe scare Richter.

Directorul onorific al INFP Gheorghe Mărmureanu a declarat că este imposibil de prezis un cutremur mare în România, însă datele sunt analizate în permanență. „Între un cutremur de suprafaţă cum a fost în 4 martie şi unul adânc se adună 100 de ani între ele. Ar trebui sa fie prin 2040 un cutremur. Ar trebui, dar asta nu înseamnă că aşa va fi. Nu putem discuta nici de matematică, nici de fizică aici. Mecanismele interne ale Pământului nu le ştim” , a explicat profesorul Mărmureanu.