Curtea de Conturi arată câți bani au fost cheltuiți pe nedrept de conducerea TVR și de postul public de Radio

Un raport al Curții de Conturi cu privire la neregulile care au apărut la TVR, Radioul public și Cerbul de Aur a fost dat publicității miercuri. Acesta arată că directorii de la TVR și Radio au primit mult mai mulți bani decât li s-ar fi cuvenit, motiv pentru care și membrii Consiliului de Administrație au primit lefuri mai mari, întrucât remunerația lor este calculată în funcție de cea a șefului.

Raportul Curții de Conturi privind banii luați de conducerea TVR și a postului public de Radio

Ce spune raportul Curții de Conturi: „Consiliul de administrație al SRR a aprobat drepturi salariale pentru directorul general al entității într-un cuantum superior celui stabilit prin Legea de organizare și funcționare nr. 41/1994, situație ce a generat pentru anul 2018 plăți în afara cadrului legal, suportate din fonduri bugetare, în valoare de 124 mii lei (121 mii lei reprezintă drepturi salariale și 3 mii lei contribuții datorate de angajator).

Pe cale de consecință, indemnizația membrilor CA, care reprezintă 25% din salariul brut lunar al directorului general, a fost calculată și acordată în corelație cu o bază salarială eronat stabilită. În aceste condiții, bugetul SRR a suportat cheltuieli din fonduri publice în sumă de 291 mii lei, pentru care nu există bază legală de aplicare.”

Cu cât a prejudiciat șeful TVR bugetul de stat

Curtea de Conturi arată și cu cât a fost prejudiciat bugetul de stat: „În anul 2018, directorul general al SRTv a beneficiat de un venit brut superior celui stabilit funcției de ministru, ceea ce a avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma de 59 mii lei.

Acordarea directorului general a unui salariu brut superior celui stabilit pentru funcția de ministru prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a influențat cuantumul indemnizației acordate membrilor Consiliului de Administrație.

Astfel, valoarea totală a indemnizațiilor, acordată suplimentar membrilor Consiliului de Administrație, a fost de 178 mii lei, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu această sumă”, mai arată raportul, prezentat de hotnews.

Aceasta nu a fost însă singura problemă depistată. De exemplu, la TVR Chișinău au fost decontată chiria unor salariați fără să fie îndeplinite condițiile de eligibilitate (129 mii lei). De asemenea, directorul postului public de radio și-a decontat călătorii în străinătate la business class, deși funcția nu îi permite acest lux. De asemenea, Curtea de Conturi a descoperit nereguli chiar și la Agerpres, acolo unde s-au pierdut la casat bunuri în valoare de 178 de mii de lei.

Taguri: tvrradio