Cum arată Macaulay Culkin, la 38 de ani? Cunoscutul protagonist din celebra serie ”Singur acasă” este de nerecunoscut. Acesta a fost prezent de curând la gala American Music Awards 2018. Încă băiețelul, în ochii unora, a fost hazliu când a venit momentul fotografiilor lânga panoul specific. De altfel, surprinzătoare a fost nu numai felul în care s-a prezentat, zâmbetul pe care l-a afișat, cât și apariția sa propriu-zisă la acest eveniment, acesta neobișnuind să vină la evenimentele publice. Actorul a fost extrem de jovial de la primul pas pe covorul roșu al galei American Music Awards 2018, până la ultimul. Vedeta nu a uimit prin vestimentația sa, însă a compensat cu atitudinea.
Macaulay a fost îmbrăcat într-un costum bleumarin, o cămașă în conformitate cu starea sa de spirit, cu un imprimeu și, pentru a nu fi prea elegant, căci nu este stilul lui, a optat pentru o pereche de converse în picioare. În momentul în care a ajuns în vizorul obiectivelor aparatelor de fotografiat, a bucurat pe toată lumea, încercând să pozeze cât mai hazliu. Macaulay Culkin a fost supranumit, în anii ’90 ”copilul minune de la Hollywood”. Băiatul a devenit celebru prin prisma rolului său din seria ”Singur acasă”, interpretându-l pe Kevin McCallister.
În acest moment, Macaulay își duce viața într-un mod liniștit la Paris. Acesta s-a retras din sfera actoriei și trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Brenda Song, o actriță americană. Însă, ce l-a făcut să renunțe la ceea ce l-a consacrat? Actorul a spus câteva cuvinte despre retragerea lui pentru ”Te Guardion”. ” Nu mi-am întors spatele, în mod activ nu îmi mai doresc asta. Ziarele mă vânează pentru că nu vreau să mă ”prostituez”, a declarat Macaulay. Și, chiar dacă a renunțat la actorie și s-a retras la Paris pentru mai multă liniște, sunt momente se întâplă chiar contrariul. ”Am traversat o stradă greșită și fanii au venit în urma mea. Apoi m-am trezit cu 20 de paparazzi după mine. Apoi oamenii năvăleau asupra mea cu telefoanele. Nu cred că sunt demn de asta”, a mai spus actorul