Dani Oțil a făcut mărturisiri surprinzătoare în cadrul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani. Iată de ce a fost prezentatorul la un pas de divorț!
Dani Oțil a povestit în cadrul emisiunii de luni dimineața de la Antena 1 că a fost la un pas de a divorța de soția lui.
Întregul episod a avut loc după ce aceștia au decis să se uite la un serial, iar cei doi soți aveau opinii diferite.
Dani Oțil a povestit că serialul la care s-a uitat cu Gabriela Prisăcariu a fost despre mai multe persoane care au dispărut dintr-un avion și s-au întors acasă după cinci ani. Partenerii lor de acasă erau deja căsătoriți cu alte persoane și își refăcuseră viața.
„Am fost la un pas de divorț aseară, gândire de femeie. M-am pus cu soția în pat, că așa e duminica și ne-am uitat la serial.
Serialul pleacă de la o poveste care a circulat pe internet: Cum ar fi dacă un avion ar decola astăzi și ar ateriza peste 5 ani din cauza unei energii.
Bineînțeles, după cinci ani de zile unii erau căsătoriți cu alții, cât să stai?”, a început prezentatorul povestea sa.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au început să vorbească despre acest subiect și s-au întrebat unul pe altul cum ar acționa în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla în viața lor.
Dacă soția prezentatorului de televiziune a spus că ar aștepta ca soțul ei să se întoarcă acasă, ei bine, nu același lucru l-a mărturisit și Dani Oțil, care a spus adevărul, anume că și-ar reface viața.
Acest lucru nu a fost deloc pe placul soției sale, acesta fi motivul pentru care Dani Oțil a ajuns să spună că a fost la un pas de divorț.
„Atât mi-a trebuit să deschid subiectul. Am întrebat-o și eu pe soție dacă s-ar căsători cu altul dacă aș dispărea și dacă da, peste cât timp.
Și ea a zis: «Firește nu, Dani, toată viața aș rămâne agățată», iar când m-a întrebat ea, eu i-am spus adevărul. Nu mai răspundeți la întrebări capcană în pat cu soția”, a mai spus Dani Oțil în emisiune.