Dacă te-ai întrebat cum arată și cu ce se ocupă acum Michelle Obama trebuie să știi că fosta prima doamnă a Statelor Unite este cea mai admirată femeie din lume. Contribuie din plin la acest titlu și faptul că soția lui Barack Obama este implicată într-o mulțime de proiecte.
Michelle Obama se pregătește să lanseze pe Instagram TV un serial îndelung așteptat de public. Astfel, aceasta spune povestea a patru studenți care se află în pragul facultății. Toate întâmplările prin care trec aceștia sunt urmărite îndeaproape de camerele de filmat.
Este povestea unor boboci care trebuie să devină oameni maturi, o poveste care, anunță soția fostului președinte, trebuie să-i inspire pe ceilalți studenți. Serialul are nu mai puțin de 6 episoade și se cheamă „A Year of Firsts” .
Acesta va avea premiera la finalul lunii ianuarie și se încheie la începutul verii, undeva în luna iunie. Este un serial realizat în partneriat cu ATTN și face parte dintr-o inițiativă mai amplă a fostei prime doamne.
„Împărtășindu-le poveștile, se ajută unul pe celălalt să înțeleagă ce înseamnă primul an de facultate. Este o treabă prin care toți trecem”, a spus Michelle Obama despre serialul pe care îl va nara.
Fosta primă doamnă a Statelor Unite îşi doreşte ca prin acest nou serial să inspire tinerii spre a urma cursuri universitare, prin prezentarea experienţelor unor studenţi în primul an.
„Ştiu cât de intimidant poate fi saltul spre facultate şi urmărirea visurilor privind educaţia”, a transmis Obama. „Din acest motiv sunt atât de mândră de aceşti studenţi.
Prin împărtăşirea poveştilor lor, îi ajută pe alţii să vadă că toată lumea experimentează suişurile şi coborâşurile primului an de facultate şi ei formează o comunitate de sprijin pentru cei care au parte de provocări similare”.
Serialul „A Year of Firsts” este produs de ATTN în parteneriat cu Reach Higher, organizaţie înfiinţată de Michelle Obama în timpul petrecut la Casa Albă. Reach Higher este acum parte din Common App, organizaţie non-profit preocupată de echitatea şi integritatea procesului de admitere în universităţile americane.