Surorile de la Bambi sunt pe piața muzicală de mai bine de 15 ani, iar în ultimii ani, Raluca și Denisa Tănase s-au schimbat destul de mult. Cele două surori care au dispărut o perioadă din peisajul monden și apoi s-au reunit sub trupa care le-a făcut celebre și-au făcut o serie de operații estetice, iar astăzi arată complet diferit față de fetele care cucereau publicul român cu piesa „Doi ochi căprui”.
Revenirea fetelor de la Bambi a fost una spectaculoasă în anul 2011, după o lungă perioadă în care nu s-a mai știut nimic de ele. Au luat Discul de aur pentru albumul „Îmi cânt iubirea”, piesă care a devenit în scurt timp una din cele mai solicitate melodii la evenimentele românilor.
Din 2011, de la revenirea pe scenă, până azi, fetele de la Bambi și-au făcut o serie de intervenții chirurgicale. Fetele nu au ascuns niciodată că și-au reparat anumite părți ale corpului. Au recurs la botox, la injecții în pomeți și la multe alte astfel de tehnici care le-au transformat complet.
„În general, multe dintre colegele noastre, care apelează la anumite artificii nu recunosc. Noi suntem alea sincere, care recunosc”, au zis fetele de la Bambi în urmă cu ceva timp. „Vindem și imagine, nu doar muzică, și e normal, ca femei, să avem grijă de noi…”, a zis la un moment dat Raluca, invitată în emisiunea lui Măruță de la PRO TV.