Pe el îl știe toată țara, însă fiica lui Marcel Vela nu e atât de cunoscută. Ministrul de Interne are o fată frumoasă pe nume Andra, care l-a făcut socru în urmă cu mai mulți ani.
Fostul primar al municipiului Caransebeș și-a condus fiica la altar în urmă cu 8 ani, evenimentul fiind unul de importanță mare la nivel local. La nunta Andrei Vela au participat în 2012 nu mai puțin de 700 de persoane.
Andra l-a făcut pe Vela bunic, căci din relația ei cu Cristian s-a născut o păpușică pe care ministrul de Interne o iubește nespus de mult.
Nunta fiicei lui Vela a avut loc pe 4 noiembrie 2012, potrivit ziarului Click, iar pe Youtube există chiar și un videoclip de la acest eveniment.
Pe vremea aceea, Vela nu visa să ajungă ministru de Interne. Era primarul localității reșițene, chiar cel care a oficiat starea civilă a fiicei sale, deci emoțiile au fost duble pentru fostul edil.
„Vă doresc Casă de Piatră, tot ce este mai frumos pe Pământ, tot binele din lume, toate binecuvântarile din Cer, copii frumoși și sănătoși, spre bucuria noastră”, le-a urat primarul celor doi miri în 2012.
Ministrul Vela s-a remarcat de-a lungul timpului prin modestie și ține foarte mult la discreție. De altfel, fiica lui, Andra, nu a apărut în presă până acum cu tot felul de povești tabloide, cum este cazul altor copii de demnitari.
La nunta din 2012 a participat aproape întreaga comunitate din Caransebeș, semn că familia fostului primar s-a bucurat de respectul cetățenilor care l-au ales. Andra și Cristian, partenerul ei, au fost întâmpinați de caransebeșeni cu flori la biserică și, în aplauzele mulțimii, cei doi au pășit într-o nouă etapă a vieții lor, devenind o familie care rezistă și în ziua de azi.