Arinda Storm Weave, o femeie în vârstă de 58 de ani din Statele Unite ale Americii, a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu 14 ani, iar în clipa în care boala a intrat în remisie și-a dat seama că nu și-a mai tăiat unghiile. De atunci continuă să se lase să crească ajungând să facă o mică avere din asta.
Manichiura și pedichiura unei femei sunt cărți de vizită foarte importante. O femeie din Ohio, Statele Unite ale Americii, a devenit cunoscută în mediul online datorită unghiilor și nu oricum. Arinda Storm Weave este cea care nu și-a mai tăiat unghiile de circa 14 ani, făcând chiar și bani de pe urma acestui gest uimitor.
Într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani, femeia din America a povestit cum a început acest hobby, dar și care a fost motivul care a determinat-o să meargă mai departe.
Toată această pasiune a început după o boală cumplită, perioadă în care femeia nu și-a mai tăiat unghiile. Aceasta a suferit de cancer la sân, iar după ce boala a intrat în remisie și-a propus să-și lase unghiile de la mâini și de la picioare să crească și mai mult.
„Nu avem habar că există această lume a fetișurilor unghiilor. Odată ce m-am implicat am găsit o comunitate cu totul nouă și am început o afacere bazată pe ea care mi-a schimbat complet viața”, povestea femeia în urmă cu ceva vreme pentru thesun.co.uk.
Arianda Storm nu are niciun partener de viață declarând că în momentul în care a început să fie mai activă pe rețelele de socializare oameni necunoscuți din diferite părți ale lumii i-au cerut prietenia.
„Într-o zi în timp ce-mi făceam unghiile am făcut aproximativ o jumătate de duzină de poze pe care le-am postat pe blogul meu. Câteva săptămâni mai târziu doi tipi din Spania mi-au cerut prietenia.
Nici măcar nu aveam poză la profil cu mine, așa că am intrat pe paginile lor pentru a vedea care este motivul pentru care vor să-mi fie prieteni. Ambii aveau poze cu unghii”, a mai povestit femeia, potrivit sursei menționate mai sus.
La un moment dat unghiile femeii din America au crescut atât de mult încă nu se mai poate încălța. Arinda Storm Weave recunoaște că iarna nu iese deloc din casă, în timp ce vara poartă numai sandale sau papuci.
Femeia în vârstă de 58 de ani este foarte mândră de unghiile sale pe care le pictează în totul felul de culori care mai de care mai țipătoare.
Și unde mai pui că primește și bani pentru unghiile sale pe care a ajuns să le promoveze foarte mult în mediul online. Se pare că aceasta a strâns până acum o mică avere care se ridică la valoarea de 100.000 de euro.