Buchetul de mireasă al Andreei Bălan este compus din trandafiri și lăcrămioare, considerate flori ale norocului și prosperității. Vedeta s-a fotografiat împreună cu florile pe care le va arunca la finalul ceremoniei religioase. Rămâne de văzut cine va prinde buchetul, însă, până atunci, să aflăm ce semnificații au florile alese de artistă.
Buchetul miresei este o tradiție veche încă din perioada Reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii. La începuturi, miresele alegeau flori proaspete și câteva ierburi aromatice pentru a completa acest buchet și îl aruncau la final, obicei care se păstrează și azi, tinerelor nemăritate pentru ca și pe ele să le ”lovească” norocul.
Simbolurile florilor alese de Andreea Bălan, trandafiri și lăcrămioare, sunt multiple, în funcție de culturile din diferitele părți ale lumii. În Japonia, de pildă, lăcrămioara reprezintă reînnoirea. Se spune că lăcrămioarele au apărut din lacrimile Evei, care au apărut din cele ale Evei la izgonirea din Grădina Edenului.
În zilele noastre, chiar dacă originea lăcrămioarelor este despre suferință, florile reprezintă puritatea prin reînnoire și sunt considerate drept un dar divin. În anumite zone ale României, lăcrămioarele sunt considerate flori purtătoare de noroc, asociate cu norocul în dragoste și fertilitatea. Se spune că femeile care vor să aibă copii frumoși e bine să aibă un buchetul miresei, în ziua nunții, măcar trei lăcrămioare.
Lăcrămioara este, așadar, o emblemă a dragostei, deci Andreea Bălan a nimerit-o cu această alegere. Cât despre trandafiri, aceștia reprezintă perfecțiunea care poată fi atinsă, din punct de vedere creștinesc, doar prin suferință și dedicare totală, prin iubire oarbă și credință. Trandafirii reprezintă pasiunea ca o garanție pentru trăinicia căsătoriei.