Antonia Iacobescu este astăzi una dintre cele mai frumoase femei din România, iar frumusețea ei a fost recunoscută și de revistele din străinătate, partenera lui Alex Velea figurând într-un top mondial la capitolul sex-appeal.
Vedeta nu se numără printre celebritățile care au avut nevoie să insiste la chirurgii plasticieni pentru a arăta bine. Cântăreața a fost înzestrată genetic cu o frumusețe aparte, iar dovadă stă fotografia de mai jos de pe vremea când era o copilă și habar n-avea că va avea succesul de care se bucură azi.
De fapt, ca să fim corecți, Antonia a intervenit la o singură parte a corpului. Artista a recunoscut că și-a mărit sânii, însă, în rest, frumusețea ei nu este una de laborator estetic: ochii, părul, buzele și chipul luminos sunt 100% naturale.
„Bun, am primit multe mesaje de la voi, în legătură cu operaţia mea. Mulţi dintre voi aţi fost curioşi şi o parte dintre voi, chiar îngrijoraţi. Vreau să vă spun că sunt foarte bine.
M-am operat la sâni! Vă rog să nu-mi trimiteţi mesaje de genul: „De ce? Nu aveai nevoie!”, „Aoleu, acum eşti nu ştiu cum”, please! Sunt fată mare, ştiu de ce mi-am făcut operaţie. Mă simt foarte bine. Totul este în regulă, sunt foarte fericită! Aşa că, gata. Fără alte mesaje!”, a scris recent Antonia.
Antonia a împlinit recent 31 de ani, însă multă lume îi dă doar 20, asta în condițiile în care este mamă a trei copii: doi băieți și o fetiță.
De-a lungul carierei sale, cântăreața a lansat mai multe melodii de succes, multe dintre ele rulând și astăzi la radiourile comerciale.
Printre hit-urile de care se mândrește se numără „Morena”, „Marabou”, „Întoarce-te acasă” (featuring cu Holograf) și „Matame” (cu Erik Frank), printre altele.