Cum arată acum micul Hercule! Ce s-a întâmplat cu Giuliano Stroe FOTO

Pe când avea doar 5 ani, Giuliano Stroe a uimit întreaga lume cu forța de care a dat dovadă la o vârstă atât de fragedă, reușind chiar să intre în Cartea Recordurilor drept cel mai puternic copil al tuturor timpurilor. Anii au trecut, iar micul Hercule s-a transformat într-un adolescent în toată regula, viața sa luând o întorsătură spectaculoasă (Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO).

Micul Hercule a împlinit 15 ani

Stabilit în Italia împreună cu familia sa, tânărul a împlinit recent vârsta de 15 ani, iar cei dragi au avut grijă ca acest eveniment fericit să fie marcat cum se cuvine. Judecând după fotografiile postate pe rețelele de socializare, putem spune că Giuliano a avut parte de o petrecere de pomină în compania părinților și tuturor prietenilor săi. Mai mult decât atât, micul Hercule seamănă aproape perfect cu tatăl său, cel care l-a încurajat să își lucreze fizicul încă din anii copilăriei, chiar dacă această atitudine i-a adus numeroase critici.

Astăzi împlinesc 15 ani şi cu aceasă ocazie vreau să le mulţumesc tuturor prietenilor şi sutelor de fani care nu s-au oprit din a mă urmări încă de când făceam furori pe Youtube”  , a scris Juliano Stroe pe contul personal de Facebook.

Micul Hercule a împlinit recent 15 ani și practică boxul. Sursa foto: a1.ro

Giuliano Stroe vrea să devină boxer profesionist

Deși a lăsat-o mai moale cu antrenamentele fizice, după numeroasele controverse care au făcut înconjurul lumii, tatăl său fiind acuzat că i-a distrus viața, Giuliano Stroe nu a putut renunța definitiv la sport. Mai concret, tânărul s-a orientat către box, tatăl înființând chiar și o asociație afiliată Federației Române.

Familia nu are, însă, posibilități financiare, astfel că micul Hercule s-a văzut nevoit să ceară ajutor pe rețelele de socializare, în speranța unei sponsorizări  pentru echipamentul și participarea la Campionatul Național de Cadeți.

Cine doreşte să sponsorizeze cu orice sumă este binevenit ,deoarece avem nevoie de ajutorul dumneavoastră acum. Dacă acum nu ne ajutaţi să creştem ,când vom fi mari, va fi inutilă părerea de rău. Vă povestesc ce viaţă mizeră şi sărăcăcioasă a avut Mayweather când a fost copil şi ce stil extravagant duce după ce a ajuns sus.

Vreau să zic că la vârsta fragedă a lui Mayweather, l-ar fi făcut bucuros cu siguranţă vreun echipament sportiv sau alte aparaturi etc., acum nu reuşeşti nici să dai noroc cu el, dar pai să-i dai ceva… Sper că cine are şi poate să înţeleagă că acum este momentul în care ne poate ajuta, degeaba îţi va părea rău mai târziu, dacă nu ai făcut la timpul potrivit ce puteai să faci”, a scris Giuliano Stroe.