Categorie: Autor:

Cum a reuşit Oana Roman să slăbească: “Îmi cad pantalonii de pe mine”

Cum a reuşit Oana Roman să slăbească este întrebarea la care mulți ar vrea să știe răspunsul. Pentru că ani de zile s-a luptat cu kilogramele, fiica fostului premier e mai mult decât fericită de reușita ei. Ultimele apariții au indicat clar faptul că aceasta a slăbit considerabil și are o talie mult mai subțire. Culmea, toate se întâmplă într-o perioadă cât se poate de plină pentru ea. Oana Roman a dezvăluit pentru VIVA câte kilograme a slăbit în ultima vreme și, mai ales, cum a reușit.

Cum a reuşit Oana Roman să slăbească

„Nu țin nicio dietă, toată lumea m-a întrebat. Dieta mea este stilul de viață pe care îl am, nu îl recomand. Am și scris pe Instagram asta, nu îl recomand nimănui. Dorm puțin, mănânc prost și rar, sunt foarte stresată și de aceea am slăbit. Dar se văd și acum rezultatele tratamentelor și procedurilor pe care le-am făcut în  februarie, timp de o lună și jumătate”, a declarat Oana Roman.

Vedeta are o perioadă extrem de agitată fiind implictă în mai multe din angajamente profesionale. Oana Roman este de profesie PR, și pe lângă muncă aleargă dintr-un loc în altul pentru că își renovează noua casă. „Am slăbit 8 kilograme, dar cel mai bine se vede schimbarea în centimetri. Mai exact, la haine se vede, acum port cu două mărimi mai puțin. La modul că îmi cad pantalonii vechi de pe mine.

Oana Roman este fericită pentru felul în care arată. Sursa foto – facebook

“Îmi cad pantalonii de pe mine”

Am făcut proceduri de slăbit – masaje și tratamente corporale – si, de aceea, se vede mai mult în centimetri”, a dezvăluit Oana Roman. „Din ianuarie, mi-am schimbat stilul de viață. Am început să fac sport, dar nu exagerat, iar regimul alimentar e foarte simplu. Mănânc puțin și des, cam orice, dar în cantități mici. Altfel te frustrezi rău și te chinui psihic”, spunea Oana în urmă cu ceva timp.

Oana Roman nici nu a vrut să audă de o operație de micșorare a stomacului. „E o operație care poate avea repercursiuni și nu mă interesează să fac acest lucru. Nu l-am făcut. Puteam să o fac, dar trebuia să mă duc la televizor pentru chestia asta. Nu mi-am dorit niciodată să fac această operație. Cunosc oameni care au făcut această intervenție, dar într-adevăr au probleme”, a mai spus Oana Roman.