Liviu Dragnea îl ataca în direct, dar Iohannis era la schi. Președintele a fost surprins din nou la munte, în acest weekend. Liderul României s-a bucurat de timpul petrecut printre nămeți și i-a bucurat și pe turiști, fotografiindu-se alături de ei. Un fan care a reușit să facă poză cu liderul statului a postat poza cu el și a scris: ”Undeva în pădure”. Se vede clar că schiatul este printre pasiunile președintelui, căci în perioada rece nu lipsește de pe pârtie.
Ultima data a fost văzut la schi, în Munții Șureanu, unde altitudinea maximă depășește 2.000 de metri. Iohannis a fost îmbrăcat într-un costum de schi negru cu portocaliu, cu care a mai fost îmbrăcat în timpul practicării sporturilor de iarnă. De obicei, în imaginile în care apare alături de turiști, acesta poartă ochelari și casă de protecție, însă mereu este zâmbitor din cale afară. O imagine apărută pe rețelele de socializare, surprinsă în acel moment, are ca mesaj :„#Preşedintele la #SkySureanu #CaBăietii”.
Cât despre atacul lui Dragnea la adresa lui Iohannis, nu ar fi primul, însă cel de data asta pare intens. Liderul PSD susține că președintele este o pedeapsă pentru România. „În primul rând să nu cedăm. Să nu cedăm, să nu ne pierdem cu firea pentru că este evident. Sunt evidente toate acţiunile lui Iohannis. Nu uitaţi că au fost trei luni de zile în care nu a numit doi miniştri, fără niciun fel de bază constituţională. Fără niciun fel de bază legală şi în dispreţ total faţă de regulile democraţiei.
Acum a trimis bugetul la CCR. Cum poţi? Ce poţi să spui despre un astfel de om care prin aceste gest a făcut ca milioane de copii din România să nu beneficieze de dublarea alocaţiei de la 1 martie. Aduceţi-vă aminte cât ţipau în Parlament: venind cu un amendament care nu putea fi pus în practică. De asemenea, toate ieşirile, toate acţiunile, tot ce a făcut împotriva guvernului, împotriva parlamentului.
Nu avem altă variantă decât să ne menţinem forţa şi unitatea să continuăm programul de guvernare, în Parlament să rezistăm la toate atacurile din exterior şi din exterior şi să scăpăm că în toamnă, în iarnă, în acest an România să scape de această pedeapsă. Iohannis este o pedeapsă pentru România”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit româniatv.net.