Guvernul Orban a primit votul de învestitură al Parlamentului, după ce a obținut 240 de voturidin artea senatorilor și deputaților liberali, dar și ai USR, UDMR, PMP, ALDE, ai minorităților și câțiva dintre parlamentarii PSD și Pro România.
Noul ministrul al Finanțelor Publice, Vasile Florin Cîțu, a fost surprins sărbătorind victoria liberalilor! Camerele televiziunilor l-au surprins pe ministru în timp ce își făcea un selfie! Acesta a postat instantaneul pe Facebook, cu următorul mesaj: „Mulțumim. Începe România Liberală!”.
Ludovic Orban, noul prim-ministru al României, a mulțumit partidelor care au ajutat PNL la instalarea cabinetului său și a cerut sprijinul lor pe mai departe în dezbaterea viitoarelor proiecte. Orban a precizat că va face cât mai rapid o propunere de comisar european, dar numai după consultarea președintelui Iohannis și audierea candidatului în comisiile parlamentare de afaceri europene.
Prim-ministru – Ludovic Orban
Viceprim-ministru – Raluca Turcan
Ministrul Finanțelor Publice – Vasile-Florin Cîțu
Ministrul Afacerilor Interne – Marcel Ion Vela
Ministrul Afacerilor Externe – Bogdan Lucian Aurescu
Ministrul Justiției – Marian Cătălin Predoiu
Ministrul Apărării Naționale – Ionel Nicolae Ciucă
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil-Daniel Popescu
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor – Lucian Nicolae Bode
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Nechita-Adrian Oros
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Costel Alexe
Ministrul Lucrărilor publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Ștefan
Ministrul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloș
Ministrul Sănătății – Victor Sebastian Costache
Ministrul Educației și Cercetării – Cristina Monica Anisie
Ministrul Culturii – Bogdan Gheorghiu
Ministrul Tineretului și Sportului – Marian Ionuț Stroe
Ministrul Muncii și Protecției Sociale – Victoria Violeta Alexandru