Dan Diaconescu şi Dan Capatos s-au întâlnit cu ocazie zilei lor de nume, de Sfântul Daniel. Cei doi oameni de televiziune au sărbătorit în oraş şi s-au fotografiat pentru fanii lor din spaţiul virtual. Prezentatorul de la XNS a postat imediat imaginea iar oamenii au avut reacţii diverse.
„Mai trăieşte?”, „Senzaţionali”, „Să nu spuneţi că sunteţi în căutarea Elodiei”, „Nu l-am mai văzut demult, sper să-şi fi găsit liniştea”, „Sştii ceva, a găsit-o pe Elodia?”, „A tunat şi v-a adunat”, „The beste ever”, „Nu-l lăsaţi pe tuşă! Locul lui e în faţa camerelor de luat vederi”, „Senzaţional! Stimaţi telespectatori, chemaţi-vă vecinii şi prietenii pentru că nici nu ştiţi cât timp pierdeţi”, „Se ştie ceva de o revenire pe sticlă?”, „Foarte tari erau emisiunile lui Diaconescu! Când venea Tolea şi îl băga în puble a de gunoi sau când venea Magda Ciumac. Oricum e mult mai funny decât ce se difuzează în momentul actual pe unele canale”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care oamenii le-au transmis la fotografia publicată de Capatos.
Acum, la câţiva ani de zile de când era „omul cu senzaţionalul”, Dan Diaconescu a dat viaţa de patron de televiziune pe cea de familist. ”Sunt bine, sunt liniştit, alături de familia mea. Nu fac cine ştie ce, mă preocupă mai mult ca oricând şcoala fetiţei mele (n.r.: râde). Donna are 13 ani, e în clasa a VII-a la Liceul ”Jean Monnet”. Învaţă foarte bine, iar acum avem o dilemă. La anul are capacitatea şi nu ştie dacă să rămână în continuare la acest liceu. Unele colege vor la Liceul Lazăr şi este un pic indecisă. Dar are timp până la anul să aleagă. Acum nu am alte priorităţi, în afara familiei mele”, declara Dan Diaconescu în urmă cu puţin timp pentru click.ro.