Un proiect de Hotărâre a adus în vedere un sprijin financiar pentru cei care cultivă usturoi. Se pare că aceștia ar primi nu mai puțin de 4.650 de lei/hectar, adică 1.000 de euro/hectar. Documentul oficial arată că cei care vor beneficia de suma oferită sunt: producători agricoli persoane fizice care dețin câteva atestate.
Bugetul este un ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”. Acesta se aprobă anual și se desfășoară pe o perioadă de 3 ani de zile, adică din 2019 până în 2021. Valoarea la care se ridică acest proiect depășește suma de 15.000 de euro pe durata întregului proiect, între 2019-2021.
MinisterulAgriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat un document care arată că va acorda un sprijin financiar celor care cultivă usturoi. “Sprijinul se acordă începând cu anul 2019 în cuantum de 1.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 hectare. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa de pe care s-a valorificat o cantitate minimă de 5.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 9,3 milioane de lei”, arată nota de fundamentare, confrm Agerpres. Cei care vor beneficia de această sumă sunt producătorii care au atestat de:
-producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei
-producătorii agricoli persoane fizice autorizate, -întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008
-întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale
-producătorii agricoli persoane juridice.
„În România, suprafaţa cultivata cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.974 hectare, obţinându-se o producţie de 55.673 tone.Majoritatea suprafeţelor sunt exploatate de către micii fermieri constituiţi în ferme de familie. În perioada 2010-2017, trendul general al producţiei a fost descrescător. În anii 2016 şi 2017 producţia de usturoi a înregistrat un declin. Comparativ cu anul 2010, în anul 2017 producţia de usturoi a scăzut cu 11,5 mii tone”, arată sursa citată mai sus.