Criza instaurată în urma pandemiei de coronavirus a dus la ieftinirea carburanților în România, iar țara noastră are în acest moment cele maai mici prețuri din Uniunea Europeană.
Răspândirea masivă a COVID-19 în întreaga lume a afectat cum era și normal mai multe piețe economice, printre care și cea a petrolului, care a avut o scădere la bursă.
Regresul cotației petrolului și criza mondială sunt vizibile și la pompă, carburanții ieftinindu-se considerabil în România.
În acest moment, în București, prețul benzinei a ajuns la 4,7 lei pe litu, iar cel al motorinei a coborât și el sub 5 lei. Astfel, un plin de 40 de litri a ajuns acum să coste sub 200 de lei, cu 15 lei mai puţin decât acum doi ani.
Mai mult, specialiștii se așteaptă ca prețurile să coboaare în continuare. ”Mă aştept mai degrabă ca preţul să scadă decât să crească, în viitorul apropiat. De ce? Pentru că se vorbeşte deja despre o recesiune mondială, şi este şi această neînţelegere care există între marile puteri producătoare de petrol”, a declarat analistul financiar Laurian Lungu pentru Mediafax.
Acesta consideră că oferta va crește, cererea va scădea, iar piața va fi inunadă de petrol. ”O să fie o piață inundată de petrol în condițiile în care cerera scadde, ăsta este de fapt șocul mare. Dar situația este bună pentru populație, deoarece va beneficia de prețuri mai mici la pompă”, a mai spus analistul financiar.
Cea mai ieftină benzină din România se găsește în Bacău, la 4,59 lei/litru, iar motorina cea mai ieftină se găsește în Constanța, cu 4,76 lei/litru.
În Cluj Napoca benzina costă 4,67 lei, iar motorina 4,89 lei, iar în Timișoara și Iași benzina costă 4,66 lei/litru. În Constanța benzina costă 4,64 lei/litru.
Proiectul de lege pentru eliminarea supraaccizei la carburanți a fost promulgat la finalul anului trecut de președintele României, Klaus Iohannis. Eliminarea acestei supraaccize a dus astfel la scăderea benzinei și motorinei la pompele din țara noastră, România devenind țara cu cei mai ieftini carburanți din UE.