Categorie: Autor:

Cristina Ciobănașu, interpreta lui Iris în telenovela Sacrificiul, un viitor pus la punct deja. În 2020 va sta mai mult pe la Milano cu un scop precis

Cristina Ciobănașu, cea care îi dă viață personajului Iris în telenovela Sacrificiul difuzată de Antena 1 și-a decis deja viitorul. În anul 2020, întrucât va fi nevoită să filmeze și la Milano, fiica adoptivă a producătoarei de telenovele Ruxandra Ion s-a gândit să își finalizeze în italia anul III de studiu.

Cristina Ciobănașu vrea să își termine studiile în 2020

„Iris alege să își facă studiile la Milano, prin urmare va apărea mai puțin, iar acest lucru îmi dă mie ocazia să îmi reiau studiile pentru că am înghețat anul 3 de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA când filmam pentru Fructul Oprit”, a declarat Ciobănașu, scrie observator.tv.

„Apoi mă gândesc să fac un master în actorie, pentru că asta este meseria pe care o practic de 10 ani”, a mai mărturisit tânăra actriță.

Sacrificiul va continua și în 2020

„Sper că este clar că Amza şi Iris sunt prieteni, Amza a încercat să depășească bariera prieteniei, dar nu prea i-a mers cu Iris, care a fost focusată pe studii, prin urmare, vom vedea că în sezonul doi va fi la studii, iar Amza îşi va face de cap, nu știm cu cine, nu știm cum, ce pot spune despre sezonul doi este că vom avea personaje noi și vor fi răsturnări de situaţie”, a mai spus roșcata despre personajul din film.

Telenovela Sacrificiul, difuzată de Antena 1, este una dintre cele mai de succes producții românești difuzate de un post generalist în ultimii ani.

Succesul telenovelei poate fi comparat cu cel al producției Fructul oprit, serial semnat tot de Ruxandra Ion, cea care făcea furori în anii 2000 cu dramele românești de la Acasă TV.

În Sacrificiul, Cristina Ciobănașu joacă alături de Vlad Gherman, Maia Morgenstern, Marian Râlea sau Oana Zăvoranu.

Primul sezon din Sacrificiul a fost difuzat în fiecare miercuri și joi, iar fanii așteaptă cu nerăbdare continuarea producției cu un nou sezon.