Salariile din învățământ au înregistrat creșteri record în ultima perioadă, astfel că venitul mediu net în luna ianuarie 2019 în acest domeniu a fost de 3.239 de lei, potrivit unui comunicat emis recent de Institutul Național de Statistică (INS). Prin comparație, salariul mediu net în învățământ în luna ianuarie 2014 a fost de 1.470 de lei.
„În luna ianuarie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic2, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2018 a premiilor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).
De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte/proiecte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici”, se arată în comunicatul emis de INS. Dacă în unele domenii precum silvicultura și exploatările forestiere salariile au scăzut, în învățământ au înregistrat creșteri record.
În ultimii 5 ani, salariul mediu net din învățământ a crescut cu 1.796 de lei, adică o creștere cu 122%. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2019, de 36%, adică de 862 de lei. Luna ianuarie 2019 a fost prima lună în care personalul din Educație a primit, ca întreg sectorul bugetar, o creștere salarială, reprezentând 25% din suma rămasă de plată până la grila salarială din 2022, prevăzută de Legea 153.
Personalul din Educație a mai primit, tot din luna ianuarie 2019, indemnizația de hrană în cuantum de două salarii minime brute pe economie, pe an, distribuită lunar. De asemenea, cadrele de predare din învățământ au primit în ianuarie, pentru luna decembrie 2018, sporul de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică.