Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat că a luat mai multe măsuri pentru stoparea tăierilor ilegale de arbori din pădurile țării. Printre acestea se numără și urmărirea fiecărui arbore, monitorizarea transporturilor de materiale lemnoase prin intermediul GPS și fotografierea transporturilor de lemne. Alexe vrea să modifice și Codul silvic, astfel ca transportul materialelor lemnoase fără documente să devină infracţiune.
Costel Alexe a declarat că umrează să meargă la Bruxelles unde va discuta cu comisarul de mediu despre măsurile pe care urmează să le ia. Ministrul a anunţat că una dintre măsuri va urmărirea traseului fiecărui arbore din pădurile ţării.
„O să facem acest lucru prin sistemul informaţional integrat de urmărire a materialului lemnos – SUMAL-ul. În câteva luni, pentru că am avut discuţii nenumărate şi întâlniri şi cu conducerea STS-ului şi cu echipa comună de la Ministerul Mediului privind implementarea şi operaţionalizarea cât mai rapidă a SUMAL-ului. Pentru că l-am găsit într-un stadiu incipient, ne-am asumat ca până la jumătatea anului, în iunie 2020 îl vom operaţiona.
SUMAL-ul va permite monitorizarea transporturilor de materiale lemnoase prin intermediul GPS, cu o periodicitate de până la cinci minute, accesul în timp real la evidenţa electronică a intrărilor/ieşirilor de materiale lemnoase din depozite cu confirmări de primire online, fotografierea transporturilor de lemne – trei fotografii pentru fiecare transport, automatizarea calculelor referitoare la volume şi cantităţile din camioane”, a explicat ministrul.
Costel Alexe a mai spus că o altă măsură pe care o va lua este că va urmări prin satelit tăierile ilegale de arbori. Ministrul a mai spus că acum transporturile sunt controlate „în orb”.
Ministrul Mediului a acuzat faptul că „grupuri de interese au avut în fruntea ministerului oameni care să le servească”. Alexe a mai susţinut că unu din cinci apeluri la 112 în care este semnalat un transport ilegal este confirmat. „Cred că cetăţenii sunt singurii care s-au implicat în ultimii ani în stoparea tăierilor ilegale dn România”, a mai spus ministrul.
Costel Alexe a spus că a introdus o suprafaţă de mii de hectare în catalogul pădurilor virgine. „În momentul de faţă, în cele trei luni de când sunt la minister, a fost introdusă o suprafaţă de câteva mii de hectare în catalogul pădurilor virgine”, a afirmat ministrul Mediului. Alexe a spus că acum sunt 8.000 de hectare de păduri virgine şi 22.000 de hectare de păduri cvasi-virgine.
Alexe a spus că speră să nu se ajungă „să fim nevoiţi să plătim sancţiuni pentru nepăsarea şi neimplicarea celor care au condus ministerul”. El afirmă că răspunsurile primite de Comisia Europeană din partea României pe acest subiect „nu au convins”.
Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să pună în aplicare în mod corect Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice firmelor din sectorul lemnului să producă şi să introducă pe piaţa UE produse obţinute din buşteni recoltaţi în mod ilegal. CE a trimis o scrisoare de punere în întârziere şi a acordat termen de o lună pentru remedierea problemelor.