Ultimul bilanț pentru coronavirus este unul înfiorător. Numărul victimelor epidemiei de pneumonie virală din China a crescut la 80 iar 2.744 de cazuri au fost confirmate în ţară, în timp ce Franţa şi Statele Unite se pregătesc de evacuarea cetăţenilor lor din zona de carantină. Totodată, a apărut și un site care prezintă harta infecțiilor cu virusul mortal și zonele afectate (aceasta poate fi consultată AICI).
Alte 24 de persoane care au murit au fost înregistrate în provincia Hubel, epicentrul zonei contagioase, dar niciun alt deces nu a fost confirmat în afara acestei regiuni, a anunţat guvernul central. „Capacitatea de propagare a virusului a devenit mai puternică”, au declarat medici chinezi, chiar dacă nu se dovedeşte „la fel de puternic ca SARS”, un coronavirus care a provocat moartea a sute de persoane la începutul anilor 2000.
Situaţia este „gravă”, a recunoscut preşedintele XI Jinping, avertizând că epidemia apărută în decembrie la Wuhan în centrul ţării „se accelerează”. Perioada concediului cu ocazia Anului Nou Chinezesc, care ar trebui să dureze până la 30 ianuarie, a fost prelungită – fără a preciza data – cu scopul de „a limita călătoriile populaţiei”, au indicat mass-media de stat.
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus a anunţat că va merge de urgență în China pentru a discuta cu autorităţile mijloacele de a stopa epidemia.
La Wuhan, circulaţia maşinilor „neesenţială” a fost interzisă după miezul nopţii în centrul metropolei, devenită straniu de silenţioasă, aşa cum a constatat o echipă a AFP. Şoferii voluntari, recrutaţi de autorităţi, transportă gratuit bolnavii la spitale.
Odată ajunşi aici, situaţia este uneori haotică: pacienţii trebuie să aştepte ore înainte de a fi văzuţi de un medic şi de a afla dacă au fost sau nu contaminaţi. Wuhan şi regiunea sa au fost plasate în carantină de joi cu scopul de a preveni o nouă propagare a maladiei. În total, 56 de milioane de persoane sunt izolate de lume.
În oraşul transformat în fantomă, difuzoarele transmit un mesaj prin care cetăţenilor li se cere să meargă la spital fără întârziere dacă nu se simt bine. Epidemia a atins Europa şi Australia. Un presupus caz a fost semnalat în Canada. Statele Unite, unde au fost confirmate cinci cazuri, au anunţat că organizează plecarea personalului său diplomatic şi a cetăţenilor americani blocaţi în Wuhan, sperând ca un avion să poată decola marţi.
Alte ţări comunică cu Beijingul pentru evacuarea cetăţenilor lor. Ministrul francez al Sănătăţii a anunţat duminică că Franţa va organiza „o repatriere pe cale aeriană direct” a cetăţenilor săi şi că va fi impusp o perioadă de carantină de 14 zile.
Regimul comunist a anunţat o interdicţie temporară a comerţului de animale sălbatice, având în vedere ipoteza potrivit căreia epidemia s-ar fi răspândit de la piaţă din Wuhan unde se vindeau acest tip de animale.