Consiliera lui Kovesi, Anca Jurma, a fost desemnată procurorul șef interimar al DNA, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public. Anca Jurma este fiica fostului Procuror General al Romaniei din vremea lui Ion Iliescu, Nicolae Cochinescu, și a devenit consiliera Laurei Codruța Kovesi în locul Danei Titian, cercetata disciplinar in urma controlului Inspectiei CSM de la DNA.
”Ca urmare a decretului prin care președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a dispus revocarea din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Laura Codruța Kovesi și a publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a emis astăzi ordinul de delegare în această funcție a doamnei ANCA JURMA, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Doamna Anca Jurma a îndeplinit pe parcursul a două mandate atribuțiile de procuror șef al Serviciului de cooperare internațională și programe din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Citește și Kovesi, după demiterea din fruntea DNA: Episodul de azi nu este o înfrângere!
Citește și Imagini cu Laura Codruța Kovesi neștiute de nimeni! Două lovituri în aceeași zi
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, transmite un mesaj de încredere privind continuarea cu fermitate a activităţii anticorupție, care reprezintă o prioritate a Ministerului Public, în îndeplinirea rolului său constituţional. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, se arată în comunicatul citat. Anca Jurma a condus pentru două mandate Serviciul de cooperare internaţională şi programe din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.